Ce ne spune, de fapt, discursul împleticit al lui Iohannis

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Numai că, în locul unui discurs închegat şi convingător, Klaus Iohannis a “punctat” prin incorenţa şi inconsistenţa cuvântării.

Mostre ale gafelor din discursul liderului liberal ţinut la Iaşi au fost evidenţiate de “EVZ”. „Văd aici în mulţime o mare mulţime”, „Cu toţii ştim că se întâmplă lucruri ciudate”, „Este nevoie pentru Moldova de locuri de muncă”, „Aţi fost generaţia de sacrificiu”, „Voi fi preşedintele care creează locuri de muncă”, „Vreau să vă spun ceva”, „Afişele cu Ponta sunt pe fiecare stâlp şi copac”, „Văd aici în piaţă foarte mulţi oameni cu păr alb”, „În mandatul meu niciodată nu se vor tăia pensiile!”, „Eu sunt un om liber!”... Acestea sunt doar câteva din rateurile discursive marca Iohannis şi care scot la iveală un politician care întâmpină reale dificultăţi în a se adresa libera cetăţenilor.

Mai gravă este însă lipsa unei structuri logice care a transformat discursul lui Klaus Iohannis într-un fiasco, un exemplu de “aşa nu” în toate manualele de comunicare politică. Cuvântarea liderului ACL nu a avut un narativ, nu a avut elemente specifice de captare a atenţiei auditoriului, nu a avut nerv, nu a atacat într.o manieră convingătoare temele şi soluţiile pe care românii vor să le audă de la un prezidenţiabil. A fost un discurs tern cap-coadă care l-a pus o dată în plus în dificultate pe ediului Sibiului, pretendent al fotoliului de la Cotroceni.

De remarcat, de asemenra, ca întreg discursul a fost unul gol de conţinut şi mai ales că liderul ACL are nevoie să citească ideile altora din simplul motiv că el nu le poate internaliza pentru a vorbi liber. În altă ordine de idei, nu e suficient să ai un staff electoral care, la nevoie, îţi poate redacta un discurs. Este necesar ca şi cel care rosteşte respectivul discurs să-l contextualizeze, să îl poată adapta situaţiei, să improvizeze şi să se comporte natural şi spontan. La niciunul dintre aceste capitole Klaus Iohannis nu a reuşit să performeze. Iar cel mai bun feedback – care de altfel confirmă calitatea îndoilenică a speech-ului – este însăşi reacţia publicului prezent în piaţa în care a fost ţinut discursul. Oamenii s-au arătat plictisiţi şi dezinteresaţi, asta deşi mare parte dintre cei prezenţi au fost aduşi de organizaţiile ACL, deci erau fideli ai PNL-PDL.

Concluzia este cum nu se poate mai simplă. Înconjurat de prompterele de pe care îşi citeşte discursurile în public, Klaus Iohannis este plictisitor şi neconvingător. Fără ajutorul prompterelor, candidatul ACL devine dezastruos în comunicarea nemijlocită cu electoratul. Desigur, nu este la îndemâna oricui să stăpânească arta discursului. Unii sunt buni comunicatori înăscuţi, alţii se formează prin exerciţiu şi perseverenţă. La Klaus Iohannis însă, ceea ce este cu adevărat îngrijorător este însă faptul că această penurie într-ale cuvintelor şi această inabilitate evidentă în discurs trădează lipsa de viziune. Or, poţi fi un lider politic bun fără a fi un maestru în arta retoricii, însă niciodată nu poţi fi un politician de calibru – şi cu atât mai puţin prezidenţiabil cu pretenţii – fără o viziune coerentă.