Ce nu ŞTIAI despre Sfântul Dumitru! Cum a rămas Ocrotitorul Capitalei fără mâna dreaptă

Din puţinele date pe care le avem s-a reuşit, într-o oarecare măsură, recompunerea a ceea ce pare a fi viaţa  Sfântului Dimitrie.

Ni se spune că sfântul s-ar fi născut în perioada constituirii Imperiului vlaho-bulgar, ai cărui întemeietori erau doi vlahi, fraţii Petru şi Asan. În mod greşit, ieromonahul Teofil Ionescu şi, mai apoi, arhimandritul Vasile Vasilache spun că naşterea s-ar fi întâmplat în vremea împăraţilor Petru şi Ioniţă Asan. Ei sunt cei care au declanşat, la 1185-1186, răscoala împotriva Imperiului Bizantin, răscoală ce a avut ca efect reîntemeierea a ceea ce fusese altădată primul Imperiu bulgar, dar, iată, acum şi cu coloratură românească, deoarece Bulgaria era înţesată de dese comunităţi româneşti, ca urmaşe ale traco-dacilor romanizaţi de la sudul Dunării. Unul dintre urmaşii acestora a fost Ioniţă Caloian, tot din neamul Asăneştilor şi el. Confuzia este generată de nesiguranţa unor date mai precise cu privire la viaţa sfântului. Puţinătatea informaţiilor a făcut pe autorii vieţii sfântului să bănuiască că a fost păstor şi a devenit ulterior călugăr, scrie ziarullumina.ro.

Citeşte şi: UIMITOR! De ce se stau zile şi nopţi pelerinii la Sfântul Dimitrie cel Nou! Minunile de pe dealul Patriarhiei

Locul naşterii ar fi fost în imediata apropiere a Dunării, la sudul ei, fiind, fără doar şi poate, un vlah. Familia din care provenea era una simplă, de oameni evlavioşi şi muncitori, oameni obişnuiţi cu Biserica. Cuviosul Dimitrie a căpătat, de tânăr, exerciţiul rugăciunii şi al postului. Deşi un simplu păstor de vite în satul său, a devenit un model de curăţie, rugăciune şi smerenie, silindu-se să-şi închine viaţa lui Dumnezeu prin renunţarea la grijile vieţii şi prin permanenta cugetare la cele înalte. Se bănuieşte că datorită acestei râvne ar fi fost îndrumat către oamenii îmbunătăţiţi care se nevoiau cu trăirea cea îngerească, adică cu monahismul. De la aceştia ar fi aflat că mai există în Biserică o cale, a retragerii din lume, dar rugătoare pentru lume, o şcoală a sfinţeniei din care se împărtăşiseră toţi Marii Părinţi ai Bisericii. Aşa a părăsit Dimitrie toate „ale lumii“, adică familie, casă, prieteni, urmând calea poruncilor Evangheliei lui Hristos. Nu se ştie unde şi-ar fi început viaţa monahală, ci doar se bănuieşte că ar fi trăit într-o peşteră din apropierea locului de naştere, a satului Basarabi, avându-şi chilia într-un perete stâncos la poalele căruia curge râul Lom.

Citeşte şi: Sfântul Dumitru te anunţă cum va fi IARNA. Iată ce NU trebuie să faci dumincă, pe 26 octombrie

Însă, dacă luăm în considerare că a trăit la începutul secolului XIII, iar în spaţiul românesc exista deja viaţă monahală organizată, am putea gândi şi că este foarte posibil să fi vieţuit într-una din comunităţile monahale de aici, anume la Basarabi, în Dobrogea. Există şi posibilitatea ca supranumele Basarabov atribuit Cuviosului Dimitrie să se afle în legătură cu locul acesta, în care nu este exclus să fi vieţuit.

Cum au rămas moaştele la Bucureşti

Iată că sfântul român - fie doar un simplu păstor devenit monah, fie un monah vieţuitor în mănăstirile de la noi şi din sudul Dunării - a intrat foarte devreme (chiar din secolul al XVI-lea) în conştiinţa populară, de vreme ce îl vedem cinstit chiar de atunci în ziua de 27 octombrie.

În urma Războiului ruso-turc de la 1769-1774, generalul rus Saltâkov, ocupând linia sud-dunăreană, pentru a feri moaştele sfântului de pericolul turcesc, a dispus ca moaştele să fie transportate în Rusia. De aici, istoria rămânerii moaştelor sale este cunoscută: la trecerea prin Bucureşti a moaştelor sfântului, în drum spre Rusia, un negustor ortodox (a)român, Hagi Dimitrie, a fost dispus să plătească o sumă însemnată generalului Saltâkov pentru ca cinstitul trup al sfântului să rămână definitiv în capitala românească. Generalul a oprit doar mâna dreaptă a sfântului, trimiţând-o la Kiev, la Lavra Pecerskaia. Era 13 iulie 1774. Moaştele sfântului au fost primite cu mare bucurie, încă de atunci, în scurtă vreme devenind ocrotitorul Bucureştilor.

Sfântul Dimitrie a reuşit însă să rămână - fireşte - „unic“ ocrotitor al bucureştenilor în urma hotărârii sinodale din 1955, când s-a impus generalizarea cultului său pentru toată ţara, şi datorită faptului că cinstitele-i rămăşiţe se află spre închinare în Catedrala Patriarhală.

Dincolo de care va fi fost istoricul vieţii sale şi când va fi vieţuit, rămâne Sfântul în sine, cu puterea duhului său, putere de care azi nimeni nu se îndoieşte.