Pomelnicul vechi de peste 600 de ani. Ce informaţii IMPORTANTE conţine

Incintă mănăstirii are o formă aproape pătrată, fiind înconjurată de un zid din piatră, înalt de 4 până la 6 metri, prevăzut pe alocuri cu metereze şi zid de strajă. Intrarea în mănăstire se face prin bolta unui turn, cu un paraclis la etaj închinat Sfântului Ierarh Nicolae, care, împreună cu clădirea din stânga şi zidul înconjurător al mănăstirii au fost zidite de Petru Rareş între 1541-1546. Zidul a servit nu numai ca împrejmuire ci şi ca zid de apărare, refăcut în anul 1776 de egumenul Iacov Arhimandritul.

Mănăstirea Bistriţa este locul în care a fost creat unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale româneşti, respectiv Pomelnicul de la Bistriţa. Acest pomelnic oferă cele mai interesante date despre începutul istoriei voievodale şi bisericeşti din Moldova. Început, continuat şi încheiat la această mănăstire, în care sunt trecuţi domni şi membri ai familiei acestora, arhierei, arhimandriţi, călugări, donatori de tot felul, mari dregători, logofeţi, vornici, hatmani, şi oşteni de frunte căzuţi în lupta de la Podul Înalt, este, fără îndoială, o lucrare istoriografică de referinţă pentru trecutul istoric al Moldovei.

Acest document a fost citat pentru prima dată în secolul al 18-lea, de Axinte Uricarul. În fruntea pomelnicului este notată data 6915 (anul 1407, indictionul 15, crugul soarelui 27, al lunii 18, când a început scrierea sa la Mănăstirea Bistriţa).

În introducere se fac consideraţii generale privind milostenia şi mântuirea, apoi se arată că înscrierea în pomelnic a drept-credincioşilor binefăcători se făcea numai cu "sfatul egumenului şi (a) tuturor celor întru Hristos fraţi". Sunt pomeniţi, în continuare, "binecinstitorii domni ai Moldovlahiei".

Pomelnicul de la Bistriţa este scris de mai multe mâini, fapt demonstrat de diversitatea grafiei. Astfel, două file şi jumătate, în care sunt pomeniţi domnii până la Ştefan cel Mare şi Sfânt inclusiv sunt scrise de o mână, apoi de mai multe mâini.

Deşi în partea introductivă este notat anul când a început scrierea acestui pomelnic, s-au purtat discuţii vii cu datarea acestui important izvor al istoriei noastre, formulându-se diferite ipoteze de învăţaţi renumiţi.

Damian P. Bogdan a studiat critic acest valoros manuscris şi a ajuns la concluzia că primele trei file au fost copiate în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după un pomelnic început în anul 1407, care, probabil, era scris pe tăblii de lemn sau pictat pe peretele de la proscomidiar. Ulterior, pomelnicul a fost completat, adăugându-se nume şi însemnări, ultima fiind în anul 1682.

Început în 1407, după ce Dometian a fost rânduit stareţ al Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa, pomelnicul a fost retranscris, completat cu nume noi de domni, ierarhi, călugări şi dreptcredincioşi binefăcători şi tălmăcit în limba română.

Pe cât se ştie, n-a pus nimeni, până acum, sub semnul întrebării locul unde s-a scris pomelnicul şi nici autorii sau scriitorii acestui valoros document istoriografic. Din cuprinsul, său reiese limpede că locul unde a început scrierea şi unde a fost completat până la forma sa cunoscută este Mănăstirea Bistriţa.

Scriitorii pomelnicului nu apar cu numele lor dar din cuprinsul său reiese că ei erau călugări care vieţuiau la Bistriţa. De pildă, hotărârea normativă de a scrie în pomelnic numele ctitorilor şi binefăcătorilor, numai 'cu sfatul egumenului şi a tuturor celor întru Hristos fraţi', fusese luată în mănăstire.

Consideraţiile teologice privind milostenia, răsplata şi mântuirea, pe care le întâlnim în introducere sunt făcute, foarte probabil, de un monah. Menţionarea corectă a rangurilor şi titlurilor pe care le aveau slujitorii bisericeşti, trecuţi în pomelnic - mitropolit, episcop, arhiereu, arhimandrit, egumen, monah, ieromonah, ierodiacon, duhovnic, clisiarh (Grigore), eclesiarh al Mitropoliei (Cozma) - constituie dovada că scriitorii au fost monahi care cunoşteau bine terminologia bisericească. De asemenea, apar referiri la vestiţii copişti şi miniaturişti din Mănăstirile Neamţ şi Putna, cum sunt Gavriil, Paladie şi Teodor.

Cel mai probabil, această lucrare istoriografică a fost scrisă ori la altarul bisericii, ori al egumeniei sub îndrumarea egumenului, ori în chiliile unor călugări anonimi care, în condiţiile vremii, erau cărturari.

În biserica mănăstirii sunt înmormântaţi Alexandru cel Bun, soţia lui Ana, Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Chiajna, soţia lui Ştefan Lăcustă şi Anastasie, mitropolitul Sucevei.