Ce vesti bune se anunta pentru pensionari
Primul-ministru, Victor Ponta, și Ministrul Muncii, Rovana Plumb, au prezentat ieri dorința Executivului de a pune în discuție majorarea punctului de pensie până la 4-4,5%, începând cu anul 2015. Premierul a expus obiectivul fundamental pentru o nouă Lege a pensiilor: pe lângă principiul contributivităţii, Executivul trebuie să urmărească reducerea decalajului între cele mai mari şi cele mai mici pensii.
Victor Ponta a subliniat că indexarea pensiilor a fost anul acesta în valoare de 3,75%, procent atins în condițiile unei inflaţii mai mici decât cea prognozată de BNR. Subiectul a fost discutat cu ministrul Bugetului, Liviu Voinea, dar orice indexare va fi posibilă doar începând de la 1 ianuarie 2015.
“Avem cetăţeni care ies la pensie cu o pensie inadmisibil de mică şi alţii care ies cu o pensie foarte mare şi pentru standardele europene. Orice nouă lege a pensiilor are ca obiectiv o reducere a decalajului, iar pentru asta trebuie să fim foarte atenţi la poziţia CCR. CCR ne-a zis că nu avem voie să reducem pensiile de serviciu. Din punctul meu de vedere trebuie discutată cu CCR, că altfel o dăm degeaba,” a apreciat premierul.
Ministrul Muncii a afirmat necesitatea efectuării unui studiu de impact în vederea trecerii de la pilonul I de pensie, la contul individual de pensie. Ministrul a pledat pentru nevoia existenței unui fond de pensii alternativ, susținut de bugetul de stat, și a atras atenția asupra tranziției în cazul celor pensionaţi pe pilonul I, subliniind că aceasta va trebui să se producă fără ca oamenii să sufere vreo reducere a cuantumului care le revine.
“Avem o uriaşă problemă că, matematic, peste 20-25 de ani nu mai plăteşte nimeni pensiile. Marea problemă e să ai şi acoperirea bugetară. Contul individual priveşte oamenii care vor ieşi la pensie peste 40 de ani,” a atenționat premierul.
Rovana Plumb a susținut discutarea Legii pensiilor cu toți factorii implicați: cu instituțiile internaţionale partenere și, în mod special, cu cei vizați de aceste modificări. “Trebuie să rediscutăm şi să vedem şi cu organismele internaţionale, dar în special, din punctul meu de vedere, cu tot ce înseamnă parteneri sociali, pentru că discutăm aici de sector, de ramură, de unitate, în aşa fel încât să vedem dacă nu putem să mergem la un plafon maximal chiar până la 50% din venitul sau salariul pe care îl obţine cetăţeanul, pentru pensia ocupaţională,” a precizat ministrul.
Ministerul Muncii apreciază că orice persoană care se află într-o relaţie contractuală de muncă cu un angajator, fie că este vorba de o persoană fizică sau o persoană juridică, poate contribui şi poate beneficia de această pensie ocupaţională, iar nivelurile de contribuţii ar urma să fie stabilite în baza unui contract colectiv de muncă, încheiat între angajator şi angajat, fie la nivelul unităţii respective, fie la nivel de sector sau de ramură.
Ştirile orei
gargara....brasoave...campanie