Chițoiu, luat de DNA. Vot cu dosarele pe masă in Delegația Permanantă a PNL?
DNA a cerut procurorului general al Parchetului instanţei supreme să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor.
Aceasta este știrea înainte de Delegația Permanentă a PNL, unde se va decide asupra ieșirii de la guvernare.
Coincidențele nu există în politică, iar cand un astfel de dosar apare într-o zi decisivă și îl vizează pe unul dintre cei care nu vor ieșirea de la guvernare, nu poți să nu te întrebi dacă, în acest moment, amenințarea cu DNA nu este un bici arătat de Crin celor care ar putea să nu fie acord cu planul președintelui PNL de a rupe USL. Pare că Antonescu folosește armele lui Băsescu, probabil cu ajutorul acestuia, pentru a-și intimida colegii. Suntem în aceeași paradigmă.
Cineva poate să spună că acuz DNA de implicare în jocul politic. Îmi pare rău, dar nu cred în coincidențe, iar cum ruperea USL servește lui Băsescu, îmi este și mai greu să cred. Apropo de Băsescu – cred că fața acestuia o vede Crin dimineața, când se uită în oglindă.
Ştirile orei
nici noi...
cand o "sluga" a lui Ghita face niste afirmatii nu le luam de bune..
ar fi prea mare coincidenta...