Antonescu: Nu intenţionez să demisionez din funcţia de preşedinte al Senatului
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat marţi că nu intenţionează să demisioneze din funcţie, adăugând că nu 'învaţă onoarea' de la liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.
"Nu, eu nu intenţionez să fac asta, ceea ce nu contrazice faptul că nu mă cramponez şi că nu este esenţială pentru mine această funcţie. Eu am fost ales în această funcţie în condiţiile Regulamentului. Cine doreşte să procedeze la o schimbare o poate face şi, aşa cum nu am niciun motiv să consider vitală această funcţie şi să pot fi ameninţat cu pierderea ei, nu am niciun motiv să renunţ la ea, de vreme ce este o funcţie pe care am dobândit-o prin votul colegilor mei. Şi, câtă vreme dl Sârbu nu procedează în conformitate cu Regulamentul la o altă formulă, nu am de gând să iau lecţii de onoare de la dl Sârbu", a spus Antonescu, citat de Agerpres.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a efectuat luni şi marţi o vizită oficială în Austria.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, consideră că, în situaţia în care liberalii vor decide ieşirea de la guvernare, Crin Antonescu ar trebui, 'dacă ar avea onoare', să îşi prezinte demisia din funcţia de preşedinte al Senatului.
"Nu am discutat lucrul acesta. Am văzut tot felul de scenarii şi discuţii pe tema asta. Nu am nicio informaţie certă. Azi vom şti, fiindcă, probabil, domnul Antonescu le va cere azi demisia, ca mâine să o prezinte şi din momentul ăla... (...) Dacă ar avea onoare, da (ar fi normal ca Antonescu să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului - n.r.). Dar dacă nu, problema dânsului", a declarat Sârbu, marţi, la Palatul Parlamentului.