Cine a stat trei ani la ruşi... Piatra de moară atârnată de gâtul fostului consilier George Scutaru
Klaus Iohannis a fost atenționat încă înainte de instalarea la Palatul Cotroceni că unul din oamenii pe care vrea să-l numească în calitate de consilier pe probleme de securitate este dubios pe relația cu Rusia lui Vladimir Putin. Dar n-a luat în seamă avertismentul, deși venea din partea unui om care avea mari tangențe cu serviciile secrete românești..
A fost nevoie de o întrevedere de taină între Angela Merkel și Klaus Iohannis, precum și de alta între actualul președinte român și șeful FBI, James Coney, ca noul locatar al Cotrocenilor să-l expluzeze din schemă pe George Scutaru.
Citeşte şi: George Scutaru, consilier pentru securitate naţională, eliberat din funcţie. Cine este Ion Oprişor, înlocuitorul său
Funcția deputatului liberal Scutaru de vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, din perioada 2008 - 2012, a fost destul de contestată de către colegii săi, iar președintele Iohannis cunoștea foarte bine acest lucru. Scutaru a mai fost membru al Comisiei comune speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind Securitatea Națională. În octombrie 2013 i s-a dat funcția de lider al Grupului parlamentar PNL, ca să nu mai facă parte din nicio comisie, fiind astfel îndepărtat de domeniile privind securitatea națională de care prinsese atâta drag.
Scutaru și-a început cariera profesională ca gazetar colaborator în slujba lui Ion Cristoiu la publicațiile „Zig-Zag" și „Expres magazin", apoi a aterizat la Mediafax, devenind ulterior corespondent ProTV la Moscova timp de trei ani. După 1998, cariera sa a virat pentru încă trei ani alături de Teodor Meleșcanu, în Alianța pentru România, în calitate de consilier de imagine al acestuia. În urma fuziunii AR cu PNL, a devenit liberal cu acte-n regulă. După 2001 s-a privatizat, dezvoltând o afacere de consultanță și monitorizare a presei pentru cine plătea mai mult. George Scutaru mai este autor a două studii publicate în anul 1997, intitulate: „Tendințe în politica rusă contemporană" și „În așteptarea reacției Moscovei".