Cioloş: Contribuţia României la controlul frontierelor să fie recunoscută pentru aderarea la Schengen

| 20 ian, 16:54

România sprijină proiectele de consolidare a controlului la frontieră şi sperăm ca această contribuţie pe care ţara noastră o are la controlul frontierelor să fie recunoscută, alături de criteriile care au fost deja îndeplinite, pentru a adera la Schengen, a declarat miercuri, la Paris, premierul Dacian Cioloş, transmite Agerpres.

"Am evocat chestiunea migraţiei şi am confirmat că România sprijină proiectele de consolidare a controlului la frontieră. România însăşi are una dintre cele mai mari frontiere externe ale UE în responsabilitate. Am confirmat că intenţionăm în continuare să ne facem treaba din acest punct de vedere şi că sperăm ca această contribuţie pe care România o are la controlul frontierelor să fie recunoscută, alături de criteriile care au fost deja îndeplinite de România, de a adera la spaţiul Schengen, cel puţin într-o primă etapă cu deschiderea comunicaţiilor aeriene, aeroporturilor", a afirmat Cioloş, într-o declaraţie de presă comună cu preşedintele Franţei, Francois Hollande. 

Şeful Executivului de la Bucureşti a subliniat că România este interesată să adere la un spaţiu Schengen care să fie solid, consolidat şi credibil şi, din acest punct de vedere, va susţine orice iniţiativă care merge în această direcţie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ