CNAS, despre procesul pacienţilor: Executăm sentinţa, dar o vom ataca

| 18 iun, 2014

CNAS informează că va pune în executare sentinţa potrivit căreia şapte pacienţi au câştigat în instanţă dreptul de a primi medicamente compensate 100%, dar o va contesta, pentru că medicamentele solicitate de reclamanţi nu se află pe lista de compensate şi gratuite.

"După comunicarea sentinţei cu privire la acordarea unor medicamente în regim de compensare 100% pentru şapte pacienţi, CNAS va pune în executare sentinţa, având în vedere caracterul executoriu al acesteia. Menţionăm că, prin respectarea acestei decizii, CNAS încalcă art. 232 din Legea 95/2006, care prevede că asiguraţii au dreptul la medicamente cuprinse în lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărâre de Guvern. Drept urmare, CNAS va exercita căile de atac legale împotriva sentinţei date de instanţă", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Legea 95/2006 prevede, la articolul 232, că lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse, prevede acelaşi act normativ.

Surse oficiale au precizat, pentru MEDIAFAX, că decizia de miercuri a instanţei va fi atacată de CNAS pentru că medicamentele câştigate de reclamanţi în instanţă nu se află pe lista de compensate şi gratuite aprobată prin hotărâre de guvern.

Pe de altă parte, potrivit conducerii instituţiei, în ultimii doi ani, CNAS a acordat o atenţie deosebită Programului Naţional de Oncologie, atât în ceea ce priveşte fondurile alocate, cât şi prin introducerea unor subprograme noi.

"Dacă în anul 2012, bugetul alocat Programului Naţional de Oncologie a fost de 1,03 miliarde lei şi a permis tratarea a 98.261 pacienţi, în anul 2014 programul are alocat un buget de 1,22 miliarde lei, care permite tratarea unui număr de 108.000 pacienţi. Totodată, vă reamintim că, pentru prima dată în ultimii şase ani, Ministerul Sănătăţii a actualizat lista cu medicamente compensate şi gratuite", a precizat sursa citată.

Astfel, precizează CNAS, într-o primă etapă, au fost introduse un număr de 17 medicamente fără echivalent terapeutic, care se adresează pacienţilor care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, bolile endocrine, leucemia şi boli neurologice degenerative.

În prezent, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a iniţiat procesul de evaluare a listei de medicamente compensate şi gratuite cu respectarea legilor şi directivelor europene în vigoare.

Până la sfârşitul lui 2014, Ministerul Sănătăţii va elabora o nouă listă de medicamente compensate şi gratuite pe baza unor criterii obiective, verificabile şi transparente care trebuie să ţină cont de nevoile pacienţilor, a mai precizat CNAS.

Şapte bolnavi de cancer, care au dat în judecată Guvernul, Ministerul Sănătăţii şi CNAS, au câştigat în instanţă dreptul de a primi medicamente compensate în proporţie de 100%, decizia fiind pusă de îndată în executare.

Cele trei instituţii ale statului - Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) - sunt obligate, printr-o decizie luată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, să asigure reclamanţilor medicamente pentru tratarea cancerului, fără ca aceştia să aducă vreo contribuţie financiară personală.

"Obligă pârâţii să asigure reclamanţilor următoarele medicamente, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală): Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf) pentru reclamanta Popescu Alma Iuliana, Ipilimumab (denumire comercială Yervoy) şi Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf) pentru reclamantul Onofrei Mircea Gabriel, Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf) pentru reclamanta Mitrache Elena Aura, Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf) pentru reclamanta Drăgan Viorica, Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf) pentru reclamantul Groper Alexandru, Tocilizumabum (denumire comercială Roacterma) pentru reclamantul Imets Joszef-Aba, Crizotinibum (denumire comercială Xalkori) pentru reclamantul Ursache Robert Sebastian", se arată în decizia Curţii de Apel.

Hotărârea, chiar dacă este executorie şi se aplică de îndată, nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă de Guvern, Ministerul Sănătăţii şi CNAS.

 

Tag-uri: cancer, cnas, decizie, pacienti
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ