Comisia Călăraşi prinde contur - luni prima întâlnire

| 06 dec, 2013

Preşedintele Traian Băsescu blochează bugetul ca formă de şantaj privind crearea Comisiei Călăraşi, însă Parlamentul nu cedează.

Birourile permanente reunite vor aproba luni, 9 decembrie, hotărârea de înfiinţare a Comisiei Călărași, iar următorul pas va fi votul plenului comun. Deci, Comisia Călăraşi prinde contur, iar Traian Băsescu se arată tot mai nervos.

Premierul Victor Ponta a declarat că propunerea PSD pentru președinția Comisiei de anchetă este deputatul Eugen Nicolicea şi a dat asigurări că orice instituţie publică şi corpul de control al primului ministru vor coopera deschis pentru aflarea adevărului. „În privința Comisiei de anchetă Călărași s-a făcut o listă de propuneri, o să vă spună liderul de grup, Marian Neacșu. Sunt trei senatori și trei deputați și președinte probabil că va fi domnul deputat Eugen Nicolicea. Vorbim și de doamna Firea, Șerban Nicolae, domnul deputat Adam, domnul Neacșu, domnul deputat Solomon și domnul senator Fifor”.

Crearea Comisie de anchetă a picat foarte prost pentru Traian Băsescu, care se simte încolţit de eventualele descoperiri şi ameninţă cu blocarea bugetului pe 2014. Dacă mai aveam nevoie de încă o dovadă privind lipsa de responsabilitate a Preşedintelui Băsescu am primit-o: preferă să sacrifice 22 de milioane de români, prin blocarea bugetului, pentru a stopa formarea unei comisii. Însă partea importantă este că acţiunile acestuia trădează faptul că la mijloc este ceva putred. Dacă totul era în regulă, Băsescu nu ar avea niciun motiv să se opună acestei verificări pentru că ar fi fost în avantajul său, în sensul că ar fi demontat toate atacurile pe acest subiect şi i-ar fi crescut credibilitatea. În schimb, Băsescu se teme de aceste verificări şi reacţionează ilogic, agresiv şi iresponsabil, ameninţând cu blocarea bugetului.

Atitudinea Parlamentului de a nu ceda şantajului lui Băsescu trebuie salutată şi încurajată. După excelenta activitatea din cadrul Comisiei speciale pentru Roşia Montană, ne putem aştepta la o anchetă serioasă, în care să se facă lumină şi în acest caz, care pare foarte suspect. Trebuie verificate toate neclarităţile din acest caz, în special modul în care s-a făcut împroprietărirea şi cum în cele 300 de hectare au fost incluse mici parcele care, în final, au ajuns să fie cumpărate de Ioana Băsescu. Este destul de dificil să găseşti la un loc un lot aşa de mare de pământ.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 dec, 2013
cantautor
Trebuie verificate toate neclarităţile din acest caz, în special modul în care s-a făcut împroprietărirea şi cum în cele 300 de hectare au fost incluse mici parcele care, în final, au ajuns să fie cumpărate de Ioana Băsescu. Este destul de dificil să găseşti la un loc un lot aşa de mare de pământ.
1.cum s-a facut improprietarirea nu este treaba cumparatorului ...si nici a parlamentului,dar hai treaca-mearga...
(comisiile de fond funciar sau instantele au eliberat titluri)
2.este evident ca nu s-a restituit cuiva total 300 ha si ca aceasta cifra rezulta din loturi mai mici ,prin comasare,de la mai multi proprietari,deci nu in cele 300 de ha au fost incluse loturi mici cum spui tu....
Interesant ca dupa aia te mai si miri...
Subscriu la postacul ADI:dintr-un accident genetic a iesit o tentativa de ziarist...
Si cum spunea poetul:"fiindca trebuia sa poarte un nume" l-au botezat Pop
Andrei Pop

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ