Comisia de revizuire: BNR, instituţie publică autonomă

| 18 iun, 2013

Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei a adoptat, astăzi, un amendament al Forumului Constituţional, la articolul 137 referitor la sistemul financiar, conform căruia Banca Naţională a României este instituţie publică autonomă, ale cărei prerogative, administrare şi funcţionare se reglementează prin lege.

Conform acestui amendament, Banca centrală are dreptul să emită însemne monetare pe teritoriul României. De asemenea, în conformitate cu tratatele constitutive şi actele legislative ale Uniunii Europene, prin lege organică se pot reglementa transferul de prerogative ale Băncii Naţionale a României la Banca Centrală Europeană şi recunoaşterea circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu moneda euro. 

Parlamentarii au mai decis, la propunerea vicepreşedintelui Comisiei, senatorul social-democrat Ioan Chelaru, că Guvernul îşi exercită mandatul până la data învestirii noului guvern, modificând astfel articolul 110 din Constituţie. Iniţial, conform alineatului 1 din art. 110, “ Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale” . Conform celorlalte alineate ale art 110, rămase nemodificate, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile: în situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103; Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

Senatorii şi deputaţii au mai decis o modificare de sintagmă la art 113 conform căruia Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Conform noii modificări, semnatarii moţiunii de cenzură propun (în loc de “ vor propune” ) numele unei persoane drept candidat pentru funcţia de prim-ministru, iar aceasta va fi însărcinată de către Preşedinte cu formarea noului Guvern în cazul în care moţiunea de cenzură este adoptată. 

La propunerea senatorului PNL Tudor Chiuariu, vicepreşedinte al Comisiei parlamentare speciale, s-a modificat şi art. 119 astfel: “ Consiliul Naţional de Securitate organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii” .

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ