Comisia parlamentară de control asupra SRI: În anul 2013 nu am avut incidente de securitate

| 11 iun, 2014

Comisia parlamentară de control asupra SRI a adoptat miercuri Raportul Serviciului Român de Informaţii pe anul 2013, an în care nu a fost înregistrat niciun incident de securitate naţională pe teritoriul României, a declarat preşedintele acestei comisii, Georgian Pop.

"În esenţă, am adoptat la nivelul Comisiei Raportul SRI pe anul 2013, iar votul dat de colegii mei a fost unul în unanimitate. Ceea ce înseamnă că, chiar dacă suntem o comisie politică, adică suntem deputaţi şi senatori din toate partidele politice prezente în Parlamentul României, fie de la putere, fie din opoziţie, votul dat a fost în unanimitate. Am avut o audiere a conducerii SRI extrem de productivă", a precizat Pop.

Potrivit acestuia, în anul 2013 nu a fost înregistrat niciun incident de securitate naţională pe teritoriul României.

"Lucrul acesta se explică pe cel puţin două componente. Pe de o parte, munca de prevenţie a SRI, deşi este o muncă nevăzută, a fost extrem de aplicată şi de intensă. În al doilea rând, managementul situaţiei operative a fost unul bun. În concluzie, în anul 2013 nu am avut incidente de securitate pe teritoriul naţional al României', a spus preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra SRI.

În al doilea rând, a adăugat el, numărul foarte mare de informări pe care SRI l-a trimis beneficiarilor legali - Guvern, Administraţia Prezidenţială, Administraţia Centrală şi cea locală - a avut ca efect o situaţie în care deciziile importante din statul român s-au luat pe baza unor informări 'corecte şi profunde'.

Tag-uri: sri
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ