Băsescu: Spun cu conştiinţa împăcată că arhivele SRI şi SIE au fost predate integral
Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că nu poate să-şi asume posibila lipsă a unor documente din arhiva fostei Securităţi care ar fi dispărut până în 2004, însă a dat asigurări că arhivele SRI şi SIE au fost predate integral.
Trebuie să spun că nu pot să îmi asum dacă din arhivă ar lipsi eventual documente care au dispărut până la începerea mandatului meu, în decembrie 2004, dar vă asigur că astăzi pot să spun cu conştiinţa împăcată că arhiva SRI s-a predat integral, arhiva SIE, care a culminat cu Dunărea Operativă, a fost de asemenea predată integral, şi acestea sunt lucruri cu care eu nu am venit în cap la început de mandat, dar, în discuţiile pe care le-am avut la începutul primului mandat, intelectualitatea mi-a pus în faţă aceste două probleme, pe care am încercat să le rezolv şi, zic eu, le-am rezolvat la un nivel acceptabil', a spus şeful statului, la ceremonia de decorare a unor personalităţi.
El a subliniat că raportul cu privire la condamnarea comunismului nu a fost făcut de el şi că el şi l-a însuşit.
'Este tot rodul muncii unor intelectuali, unor oameni obişnuiţi să descifreze documente şi să tragă concluzii despre semnificaţia lor', a adăugat şeful statului.