Constantin: Am convenit să renunţ la funcţia de vicepremier până la restructurarea Guvernului

| 18 feb, 2014

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat marţi că a acceptat să renunţe la funcţia de vicepremier iar subiectul să se reia când va fi consens politic cu privire la restructurarea Guvernului.

'Am convenit cu toţii şi în primul rând eu, că eram în discuţie, că dacă lucrurile în USL stau numai în nominalizarea lui Daniel Constantin ca vicepremier, de altfel un post pe care l-a angajat domnul Crin Antonescu, dar nu l-a asumat ulterior, sigur că nu putem să acceptăm o astfel de situaţie. Repet, în cazul acesta nu se restructurează Guvernul şi cred că e important, am văzut astăzi informaţii că nu vrem să venim decât miniştri şi vicepremieri, a făcut domnul Iohannis această afirmaţie, trebuie să le luăm pe toate pe rând. Domnul Iohannis este bine-venit în Guvern, poate să fie ministru de Interne şi ulterior, când se va ajunge la un acord politic pentru restructurarea Guvernului, va fi numit şi vicepremier. Eu cred că e o solicitare înţeleaptă a premierului pentru a debloca această criză politică în care ne aflăm', a afirmat Constantin la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că în protocolul Alianţei de Centru Dreapta este un angajament al lui Crin Antonescu şi al PNL ca, în cazul în care vor exista mai multe funcţii de vicepremier, una trebuie să revină PNL, ceea ce s-a întâmplat şi una să revină PC, ceea ce nu s-a întâmplat.

Preşedintele PC a spus că nu se gândeşte încă la ipoteza ca liberalii să iasă de la guvernare, ci aşteaptă concesii din partea preşedintelui PNL.

'Am făcut concesii şi eu şi domnul Ponta, am cedat funcţia de preşedinte al Senatului, domnul Antonescu trebuie să fie acolo pentru a deveni preşedintele României. Am cedat funcţia de vicepremier încă o dată, am făcut concesii foarte multe şi altele neştiute pentru funcţionarea USL, nu văd niciun semn din partea domnului Antonescu. Ne dorim cu toţii să mergem mai departe, ne preocupăm de proiecte pe care le-am asumat împreună, lucrurile merg, Guvernul este prezent, trec proiectele de lege, cred că trebuie să ne întoarcem la aceste lucruri. Ambiţiile personale nu cred că trebuie să se regăsească în deciziile politice, mie mi se pare că suntem blocaţi într-o ambiţie personală a doi, trei lideri PNL', a susţinut Constantin.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ