Creșterea bazei de impozitare nu înseamnă taxe noi
Astfel, prima remarcă pe care trebuie să o facem este că prin acordul încheiat cu FMI și proiectul de buget pentru 2014, cabinetul nu majorează nici TVA-ul și nici nu crește cota unică. Pentru a obține însă resursele necesare creșterii puterii de cumpărare a populației, investițiilor în Sănătate și Educație sau co-finanțării proiectelor cu bani europeni, guvernul încearcă să mărească numărul de contribuabili.
De câteva săptămâni, o parte a mass-media, alimentată de lamentațiile unor politicieni care fie nu înțeleg nimic, fie vor cu tot dinadinsul să deformeze realitatea, sperând că astfel vor crește în sondaje, a început să acrediteze ideea că românii se vor vedea striviți în 2014 de o multitudine de noi taxe și impozite.
Nimic mai fals. După cum o dovedesc negru pe alb acordul încheiat cu Fondul, dar și proiectul bugetului de stat și al asigurărilor sociale pentru anul viitor, Guvernul Ponta nu impune românilor noi taxe, ci încearcă să extindă baza de impozitare.
România are în prezent un sistem de taxare extrem de stufos, în care, de multe ori, riști să te pierzi chiar și dacă ai cele mai bune intenții și vrei să își achiți în mod corect toate taxele și impozitele. Codul Fiscal și numeroasele excepții pe care le prevede devin însă o adevărată mană cerească atunci când încerci să faci evaziune fiscală și să te sustragi de la plata obligațiilor fiscale.
Așa se face că marea majoritate a contribuabililor, care își plătesc cinstit taxele și impozitele, sunt nevoiți să suporte o povară fiscală considerabilă. Aritmetica elementară demonstrează că, dacă această povară ar fi distribuită pe umerii mai multor contribuabili, atunci ea ar putea fi redusă în mod semnificativ. Adică exact ceea ce încearcă și Guvernul Ponta să facă.
Astfel, prima remarcă pe care trebuie să o facem este că prin acordul încheiat cu FMI și proiectul de buget pentru 2014, cabinetul nu majorează nici TVA-ul și nici nu crește cota unică. Pentru a obține însă resursele necesare creșterii puterii de cumpărare a populației, investițiilor în Sănătate și Educație sau co-finanțării proiectelor cu bani europeni, guvernul încearcă să mărească numărul de contribuabili.
Guvernul Ponta pune astfel în aplicare o viziune diametral opusă față de ceea ce s-a întâmplat în perioada guvernărilor PDL-iste. Atunci, cetățenii contribuabili cinstiți au fost obligați să achite costul crizei, pentru ca privilegiații regimului să nu sufere. Acum, cabinetul încearcă să reducă povara pe care românul de rând este nevoit să o suporte, eliminând excepțiile și privilegiile și reducând evaziunea fiscală.
Viziunea fiscală implementată de către guvernul condus de către Victor Ponta poate fi considerată în acest context ca fiind morală și pe deplin echitabilă. Cabinetul nu cere eforturi suplimentare celor care deja sunt împovărați și duc tot greul bugetului României, ci dorește ca resursele necesare dezvoltării să fie obținute pe seama celor care până în prezent erau exceptați.
Desigur, eficiența implementării acestei viziuni fiscale nu este garantată. Dar, în măsura în care cabinetul va reuși să iasă victorios în bătălia împotriva evaziunii fiscale și a factorilor săi favorizanți, punând în aplicare o lege fiscală egală pentru toată lumea, sunt toate șansele să facă din România o țară mai echitabilă și mai prosperă.