Creşterea economică înseamnă bunăstare pentru români!
Cifrele publicate de INS şi Eurostat privind creşterea economică, din orice direcţie le-am privi, sunt spectaculoase. România a bifat în primul trimestru al anului în curs o creştere de 3,8% a economiei faţă de perioada similară a anului trecut. Ceea ce înseamnă că România a înregistrat cea mai mare creştere economică din întreagă Uniune Europeană.
Însă dincolo de cifrele reci şi de datele consemnate de statisticieni, realitatea este că parametrii creşterii economice se regăsesc în nivelul de trai al românilor. Astfel, trendul consolidat al creşterii economice a permis Executivului să adopte un set de măsuri care au avut impact pozitiv şi în buzunarele populaţiei.
Mai întâi, vorbim despre o creştere semnificativă a salariului mediu cu 5,5% în trimestrul I din 2014 raportat la acelaşi trimestru din 2013. Coroborată cu rata scăzută a inflaţiei (1,1%), majorarea este cu atât mai importantă fiindcă are un impact direct şi imediat asupra puterii de cumpărare care creşte cu 4,5%.
În acelaşi registru al creşterii nivelului de trai se încadrează şi indexarea pensiilor cu 3,67% - creştere care va fi aplicată şi anul viitor – majorarea salariului minim cu 12,5%, dar şi a venitului minim garantat cu 4,5%. Toate aceste date arată că România este pe drumul cel bun, iar rezultatele economice excelente obţinute în 2013 sunt continuate cu succes de către Cabinetul Ponta. Însă aceşti parametri trebuie interpretaţi în paralel cu alţi indicatori pozitivi înregistraţi de ţara noastră.
Toate aceste progrese nu sunt întâmplătoare. Iar unul din vectorii fundamentali care au determinat aceste rezultate favorabile este ataşamentul premierului Ponta faţă de programul de guvernare pe baza căruia a ajuns la putere. S-au creat astfel premisele unui ansamblu de politici eficiente şi predictibile. Stabilitatea reprezintă un element important, deoarece ea înseamnă că actorii din piaţă îşi pot dezvolta afacerile şi investiţiile într-un climat propice.
Iată, aşadar, reperele pozitive ale unui început de an 2014 care confirmă tendinţele favorabile din 2013. Ceea ce arată, în definitiv, că acolo unde există stabilitate politică şi seriozitate guvernamentală, se întrunesc premisele pentru ca reperele macroeconomice pozitive să aibă un impact direct şi în buzunarele românilor, în concordanţă cu angajamentele pe care USL şi le-a asumat şi pe care Cabinetul Ponta a decis să le ducă la bun sfârşit.
Utilizând politici ţintite, cabinetul condus de Victor Ponta a reuşit să obţină nu doar stabilizarea economiei, dar şi creşteri semnificative care sunt resimţite tot mai puternic la nivelul populaţiei. Esenţial este ca actualele politici economice să fie continuate şi susţinute în acelaşi ritm, în ciuda tuturor încercărilor adversarilor politici de a deturna atenţia de la realizările guvernării.
Ştirile orei
Care inflatie a fost de numai 1,1%? Verificati preturile prin magazine pt. produsele de uz zilnic.
Cresterea fata de trim. 4/2013 a fost de numai 0,1%.
Am inteles. A crescut salariul vostru pt. astfel de articole.