Crin Antonescu continuă atacurile josnice la adresa PSD şi a lui Victor Ponta
Crin Antonescu nu se dezminte. Aproape ca nu trece zi fără ca liderul PNL să-l ia la ţintă pe Victor Ponta, disperat că procentele lui şi ale partidului pe care îl conduce sunt tot mai mici, aşa cum o arată majoritatea sondajelor.
”Lupta lui Traian Băsescu şi Victor Ponta este pe justiţie. Ponta ameninţa des cu puşcăria în şedinţele USL, şi la Parlament, desigur, nu la microfon”, a spus Crin Antonescu. Apoi, preşedintele PNL a plusat. Întrebat dacă Victor Ponta este un mincinos, Crin Antonescu a spus că este atât un premier, cât şi un partener care minte.”E o întrebare retorică sau ce? Victor Ponta este un premier mincinos, un partener mincinos. Poate spune fără să clipească orice minciună”, a punctat Crin Antonescu.
Dacă am lua declaraţiile ca atare, fără a cunoaşte autorul, acestea ar putea fi lesne catalogate ca aparţinând lui Traian Băsescu. Ceea ce, în fond, demonstrează cât de mult s-a schimbat discursul preşedintelui liberal vizavi de Victor Ponta şi mai ales cât de dispus este Crin Antonescu în a-şi însuşi retorica şefului statului.
Desigur, Crin Antonescu a conştientizat că decizia de a extrage PNL de la guvernare precum şi de a decreta decesul USL au fost gafe enorme ce i-au anulat orice şansă în perspectiva confruntării prezidenţiale din noeimbrie. Prin urmare, liderul liberal încearcă acum din răsputeri, pe toate căile posibile, să intre în graţiile lui Traian Băsescu, în speranţa că în contextul alegerilor, şeful statului îşi va îndemna electoratul să voteze cu Crin Antonescu.
Calculul preşedintelui PNL este însă profund greşit. Într-adevăr, Traian Băsescu se află de mult timp în campanie electorală, dar pentru PMP. Prin urmare, şeful statului pregăteşte un culoar pentru prezidenţiabilul popularilor, fie că va fi Elena Udrea, Emil Boc sau un alt nume supriză. Ceea ce înseamnă implicit că liderul liberalilor se poate trezi în situaţia ingrată, dar foarte plauzibilă, de a nu intra în al doilea tur al prezidenţialelor.
Atacurile virulente la Victor Ponta şi declaraţiile pe aceeaşi lungime de undă cu Traian Băsescu care îl au drept protagonist pe Crin Antonescu nu-I vor face viaţa mai uşoară liberalului. Electoral, liderul PNL se bate pentru voturile şi aşa puţine ale unui Traian Băsescu aflat la un nivel foarte scăzut de încredere, voturi care nu-I vor fi suficiente pentru a face figură de învingător în confruntarea pentru Cotroceni.
Pericolul pentru Crin Antonescu ar putea apărea de unde nu se aşteaptă. Mai precis, de la prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, care în ciuda faptului că a negat interesul vizavi de o eventuală substituire a lui Crin Antonescu în cursa prezidenţială, s-ar putea trezi în postura de candidat. Dacă PNL nu va obţine un scor favorabil în alegerile pentru PE de luna viitoare, atunci toate calculele lui Crin Antonescu vor fi date pe ste cap. Aceasta deoarece este puţin probabil ca, un partid şi aşa nemulţumit în teritoriu pentru că nu mai este la guvernare, să meargă înainte pentru Cotroceni cu un Crin Antonescu erodat şi fără nicio şansă de a conta în competiţia prezidenţială.