Crin Antonescu, huiduit pe Aeroportul Internaţional din Cluj

| 26 oct, 2013

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost întâmpinat, sâmbătă, la sosirea pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj, cu huiduieli din partea mai multor participanţi la mitingul aviatic care are loc cu ocazia inaugurării noii piste, scrie mediafax.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a ajuns la Cluj, sâmbătă după-amiază, cu prima cursă civilă care a aterizat pe noua pistă de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu", alături de Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.

În momentul în care cei doi au coborât din cursa charter, din mulţimea care participă la mitingul aviatic s-au auzit huiduieli.

Totodată, după trecerea în revistă a gărzii de onoare, Crin Antonescu a fost huiduit din nou de mai mulţi participanţi.

El nu a făcut nicio declaraţie, mergând la o întâlnire cu oficialităţile locale care vor participa la inaugurarea noii piste.

În zonă sunt prezenţi mai mulţi proprietari de terenuri de lângă Aeroportul Internaţional "Avram Iancu Cluj, dar şi activişti ecologişti care se opun proiectului de la Roşia Montană, care au protestat.

Prima cursă de linie care va ateriza pe noua pistă este un avion care circulă pe ruta Bucureşti-Cluj, care urmează să ajungă la Cluj la 15.30.

Lucrările la pista de decolare-aterizare de 3.500 de metri au început în septembrie 2011, în prima etapă pista având 2.100 de metri, iar lucrările sunt inaugurate sâmbătă, costurile proiectului fiind estimate la circa 78 de milioane de euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 oct, 2013
ego
Stimate domn KKrau, mai sunt destule aeroporturi in tara unde poti fi huiduit, fa un circuit sa te lamuresti.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ