Crin Antonescu, umilit de Klaus Iohannis pînă la capăt

Klaus Iohannis nu numai că a nesocotit toate aranjamentele făcute cu Crin Antonescu, mai mult sau mai puțin fățișe, dar nu s-a sfiit să-l umilească public pe acesta. Episodul jenant, cu un Antonescu timorat și pleznit din reverul discursului, a fost preluat cu mare interes de presa ambelor tabere și comentat în exces, de aceea nici nu mai merită detaliat, ci doar amintit.

Iată însă cum acel eveniment neplăcut în urma căruia Antonescu a și dispărut, în stilul său binecunoscut, este readus în memoria opiniei publice reîmprospătat de o altă umilință, de data aceasta mai consistentă și de aceea mai greu de trecut cu vederea. Cât timp așezarea forțată a lui Crin Antonescu în băncuța de ”simplu membru al PNL” a fost o jignire de formă, dezicerea recentă de referendumul din 2012, adică de cea mai mare lovitură politică aplicată de USL lui Traian Băsescu, reprezintă o jignire mult mai gravă, de fond. Că Iohannis trădează electoratul USL, este de mult timp clar pentru toată lumea. În fond acesta nu se simte obligat cu nimic față de acest electorat deturnat la propriu de cuplul Antonescu-Vălean prin încercarea de a-l pune la dispoziția PPE.

Dar afirmația sa prin care poziționează referendumul din 2012, ”la limita Constituției” este o lovitură meschină nu numai la adresa acestui electorat, cât mai ales un atac grav la adresa celui care l-a adus în partid, cu surle și trâmbițe. Klaus Iohannis, în româna sa aproximativă, reușește să fie cât se poate de clar: el nu spune, cum ar fi tentați unii să creadă, că referendumul nu a fost făcut bine și că ar fi trebuit să fie mai eficient, nu! Klaus Iohannis atacă la propriu legalitatea unei acțiuni și prin aceasta reușește un cvasi-denunț politic la adresa lui Crin Antonescu. ”Toată acțiunea a fost la limita Constituției” spune acum Klaus Iohannis cu referire la suspendarea din 2012, deși în luna mai, anul curent, respingea această teză și îi critica deschis pe cei care au sesizat cancelariile externe.

Când, tot în 2012, Traian Băsescu inducea în eroare partenerii externi ai României, mințindu-i fără jenă cum că în Constituție nu există mecanism de suspendare, distinsul Iohannis susținea suspendarea, vota pentru aceasta și considera demersul constituțional și foarte bine pus în practică. Astăzi, același Iohannis acuză USL de abuzuri. Ba mai mult, acuză folosind retorica și argumentele lui Băsescu, celebrele referiri la ”rapiditatea excesivă” a demersurilor de atunci, deși a devenit între timp clar pentru toată lumea că nu există nicio prevedere legală privitoare la ritmul unor astfel de demersuri iar, din punct de vedere intuitiv, este cât se poate de logic că orice națiune va încerca să-și rezolve astfel de crize grave cu maximă celeritate și nu se va complăcea într-o temporizare păguboasă în starea de criză. Poate că pentru neamțul de la Sibiu, preocupat mai mult cum să prospere, proverbul vechi care spune că ”boală lungă, moarte sigură” a rămas și până în prezent o necunoscută.

Revenind la Antonescu, se pare că acesta este blestemul politic al fostului lider liberal: să fie executat, la nivel de imagine, chiar de acela pentru care a periclitat cel mai important proiect al carierei sale. Dacă ar fi după Klaus Iohannis, preocupat ca înaintea ieșirii sale din scenă în favoarea Elenei Udrea să mai pună o cărămidă și la proiectul imoral al reabilitării lui Băsescu, Crin Antonescu ar rămâne consemnat în istoria recentă nu ca fost șef al PNL și al Senatului României, ci ca un conspirator oarecare, complice în realizarea celui mai idiot concept născut în ograda Cotrocenilor: lovitura de stat parlamentară.