Ludovic Orban: Este exclusă varianta ca Iohannis să se retragă din cursa pentru prezidenţiale
Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat marţi, la Târgovişte, că nu există niciun temei ca Klaus Iohannis să se retragă din cursa pentru prezidenţiale.
"Nu există absolut niciun fel de temei, cercetările sociologice pe care le-am făcut în ultimele două săptămâni arată că, în ciuda campaniei mizerabile, de calomnii şi de invective, care este făcută la adresa candidatului nostru, de un PSD din ce în ce mai disperat, deci, în ciuda acestei campanii mizerabile, Klaus Iohannis nu a pierdut niciun procent. În schimb, Ponta a scăzut', a susţinut Ludovic Orban.
El a subliniat că nu există vreun motiv de schimbare a candidatului ACL.
'Nu avem niciun motiv. Cum să schimbi un candidat care are toate şansele să câştige în alegerile prezidenţiale? Trebuie să fii sinucigaş sau să ţii cu Ponta', a afirmat Orban.
În calitate de preşedinte interimar al PNL Dâmboviţa, Ludovic Orban a susţinut marţi, la Târgovişte, o conferinţă de presă comună cu liderul filialei judeţene a PDL, deputatul Iulian Vladu.