Crin și-a luat în serios rolul de „președinte”
Încă nu știm care va fi deznodământul în ceea ce privește relația din cadrul USL, cert este că Antonescu și-a luat în serios rolul de „președinte”.
Conferința de presă susținută duminică seară de Crin Antonescu și numeroasele întâlniri din ultima perioadă cu reprezentanții ambasadelor străine la București demonstrează că liberalul încearcă să reducă distanța dintre el și partenerii internaționali.
Dorința de implicare proactivă la nivelul politicii externe a fost evidentă și în discursul lui Antonescu de la Deva, atunci când acesta a afirmat că „politica externă nu însemnă o colecţie de poze cu mai-marii lumii ca să ţi-o pui pe Facebook”. Acest lucru dovedește, dincolo de un atac direct la adresa premierului, că liberalul nu consideră că întâlnirile oficiale cu aliații străini sau mesajele de promovare a vizitelor de lucru prin intermediul mass-media rerezintă strategii potrivite de politica externă.
Prin urmare, Antonescu se poziționează drept președinte, ștergând cu buretele anii în care a trăit în ingnoranță privind politica externă. În antiteză, premierul Victor Ponta a acordat o importanță majoră reluării relațiilor cu partenerii stăini, lucru care a fost vizibil atât prin numărul mare de întâlniri oficiale și vizite de lucru, cât și la nivelul creșterii economice datorate investițiilor cu capital străin.
În tot haosul de pe scena politică din ultimele săptămâni un lucru rămâne valabil – Crin Antonescu vrea cu disperare să ocupe scaunul lui Băsescu de la Cotroceni. Liberalul pare să-și fi calculat cu mult înainte mișcările astfel încât să fie sigur că i se va împlini visul. Strategia sa vizează două paliere, cel al relației cu PSD și cel al relației cu PNL, care împreună îl ajută pe șeful liberalilor să-și construiască și să-și promoveze imaginea de prezidențiabil.
În primul caz, Antonescu se distanțează vizibil de premierul Victor Ponta și de PSD și adoptă un discurs moderat în ceea ce-l privește pe Traian Băsescu, iar la acest nivel putem suspecta conturarea unei noi alianțe sau doar încercarea de apropiere de electoratul de dreapta cu care a pierdut contactul în ultima perioadă. Pe plan intern, Antonescu își reafirmă poziția de lider atât prin măsuri intransigente față de cei care i se împotrivesc, dar și prin acțiuni proactive prin care dorește să impună imaginea unui PNL unit și pregătit de luptă.
Ceea ce este clar, între turul emisiunilor în care au curs atacurile la adresa PSD, remanierile și demiterile unor liberali, dar mai ales evenimentul de la Deva, unde practic și-a lansat candidatura la prezidențiale și conferința de presă de ieri, Antonescu și-a luat în serios rolul de „președinte”.