Crin încercă să dea şah sau blufează, ca la poker?
După câteva zile de replici grele, relaţia dintre PNL şi restul partidelor din USL începe să se clarifice. Liberalii şi mai ales liderul lor, Crin Antonescu au adoptat o postură inflexibilă, încercând să forţeze mâna lui Victor Ponta, pe care vrea ar vrea să îl oblige să renunţe la ideea unui executiv cu patru vicepremieri. Pe de altă parte, propunerea făcută de premier este justificată, din moment ce vizează îmbunătăţirea funcţionării Guvernului în raport cu majoritatea parlamentară.
Însă, pe zi ce trece, devine din ce în ce mai clar că Antonescu vrea în realitate ruperea USL, dar nu este dispus să îşi asume nota de plată electorală pentru acest gest. Liderul liberal se comportă precum un musafir necivilizat care vrea să fie dat afară de gazdă tocmai pentru a se putea plânge mai apoi de „tratamentul” la care a fost supus. Miza este cât se poate de mare, din moment ce electoratul USL va fi probabil tentat să îl sancţioneze electoral pe cel perceput ca responsabil de ruperea Uniunii.
Desigur, între a vrea și a putea este o diferență majoră, iar în politică congruența dintre cele două poate fi obținută doar printr-o strategie bine punsă la punct. Numai că, deși aparent, dacă judecăm pe baza declarațiilor și a comportamentului lui Crin Antonescu, constatăm că liderul liberal acționează mai degrabă haotic și visiceral.
La interval de câteva ore, liderul liberal intră în direct prin telefon, contrazicându-se de parcă încerca să povestească mai multe vise confuze. Ba dorește menţinerea USL, ba îi dă ultimatumuri lui Victor Ponta, ba afirmă că nu ţine cu dinţii de preşedinţia Senatului, sau ne explica cum i se cuvine acest post. Cât despre lipsa sa din ţară, niciun cuvinţel, din moment ce vremea este atât de frumoasă la Bruxelles de Ziua Îndrăgostiţilor.
Astfel, devine din ce în ce mai evidentă absența unui plan coerent, menit să rupă USL-ul şi să capitalizeze electoral acest eveniment. În schimb, vedem lipsa de viziune a unui lider politic obişnuit mai degrabă să comunice cu prezentatori de televiziune decât să negocieze stabilitatea politică a ţării alături de cei care ar trebui să-i fie parteneri politici. În locul unei vulpi, Crin Antonescu este mai degrabă ca o căprioară prinsă în lumina farurilor unei maşini. Efectele pentru actul de guvernare le vom vedea mai târziu, din moment ce anumite ministere vitale pentru funcţionarea statului român sunt în prezent fără miniştrii.
Crin Antonescu a reuşit să creeze artificial o furtună politică, fără a da dovada că deţine o viziune clară legată de modul în care îşi urmăreşte obiectivul. Iar această lipsă de viziune, reprezintă un element suplimentar care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei care încă se mai gândesc dacă Antonescu este sau nu potrivit pentru a ocupa funcția de șef al statului. Fiindcă dacă electoratul ar putea fi dispus până la un punct să cauționeze incapacitatea de acum cronică pe care președintele PNL o arată în ducerea la bun sfârșit a proiectelor politice la care se înhamă (a se vedea modificarea Constituției, sau chiar USL-ul, pe care este dispus să îl abandoneze înainte ca Uniunea sa își fi îndeplinit angajamentele asumate în fața electoratului), lipsa de viziune l-ar face pe Crin Antonescu să fie de-a dreptul periculos o dată ce ar fi instalat în funcția de președinte al României.