Crin ne ia de proști. Demisie de fațadă, plus alte piruete în încercarea disperată de păstra șefia PNL

| 28 mai, 2014

Toate acțiunile liderului liberal de luni au trădat intențiile acestuia de rămâne la conducerea partidului. Și nu oricum ci păstrând același stil dictatorial. Mai întâi refuzul unui dialog cu Tăriceanu, excluderea lui Radu Stroe și reevaluarea lui Sorin Roșca Stănescu. Până la congresul PNL din luna iunie, Crin rămâne președinte interimar și îi va executa pe toți disidenții.

Pe lângă asta, Antonescu își pregătește apele pentru alegerile prezidențiale din toamnă. Trecerea Partidului Național Liberal la familia politică a popularilor europeni nu face decât să deconspire intențiile egoiste ale unui om însetat de putere care, prin această mișcare, își asigură susținerea PPE și a lui Băsescu în cursa pentru Cotroceni.

 

Una peste alta, Crin ne ia de proști. Demisie de fațadă, plus alte piruete în încercarea disperată de păstra șefia PNL sunt acțiunile unui om politic care nu își asumă eșecul. Nu ar fi o surpriză prea mare să aflăm că numele lui Antonescu deschide lista candidaților pentru conducerea PNL și că în cadrul congresului din vară va fi reales ca președinte al liberalilor, acest lucru în mod clar ar explica graba lui Antonescu de a purifica partidul de cei ce nu-i susțin demersurile. În condițiile în care vorbim despre un om politic îmbătat de putere și în stare de orice pentru a-și obiectivul – funcția de șef al statului – nu trebuie să ne mai surprindă nimic, nici măcar faptul că Antonescu a început negocierile pe repede-nainte cu democrat-liberalii și cu Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu înainte ca liberalii să aibă șansa să-și revină după înfrângerea suferită la alegerile europarlamentare.

 

Din nefericire, liberalii nu găsesc curajul necesar să pună capăt tiraniei lui Antonescu de natură să arunce PNL în aer, iar cei care îndrăznesc să nesocotească deciziile dictatorului sunt excluși din partid fără drept de apel (a se vedea și cazul filialei teritoriale a PNL din Satu Mare). Există totuși o nemulțumire generală în rândul liberalilor, iar acest lucru va face diferența în cazul în care va exista alternativă la Antonescu, iar aici ne referim fie la Tăriceanu care ar putea crea contextul favorabil unei răscoale a liberalilor, fie Iohannis care, în definitiv, va aplana conflictul.

 

Evenimentele la care asistăm în aceste zile vin ca dovadă a temelor vehiculate încă de dinaintea începerii campaniei electorale pentru Parlamentul European – apropierea lui Antonescu de Băsescu, trecerea la PPE, colaborarea dintre PDL și PNL sunt doar câteva dintre ipotezele vehiculate și contestate cu vehemență de către Crin, dar care s-au adeverit acum. Jocul periculos al lui Antonescu nu va avea un deznodământ fericit nici pentru el și cu atât mai puțin pentru liberali.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 mai, 2014
maria
obiectivitate
tot ce scrieti este o critica la adresa lui Crin ,de ce va opriti numai la el,cei din P.S.D, sunt nepatati?
28 mai, 2014
maria
obiectivitate
tot ce scrieti este o critica la adresa lui Crin ,de ce va opriti numai la el,cei din P.S.D, sunt nepatati?
28 mai, 2014
SAG
Stil basist, dictatorial
Sigur ca ne ia de prosti, pe noi in general , dar vad ca adevaratii liberali se lasa si ei prostiti si pusi la colt si la tacere. Intradevar, Antonescu(demisionar ???!) se vrea unificatorul “dreptei” CU TOTI BASISTII, insa fara Udrea si Bashescu….
Va reusi Antonescu sa manevreze aceasta unificare fara cei doi, in conditia in care vrea sa-si asigure sustinerea PPE si a lui Bashescu in cursa pentru Cotroceni????

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ