Antonescu: Voi face orice este legal şi moral pentru ca PNL să nu ajungă înapoi lângă PSD

| 28 mai, 2014

Preşedintele demisionar al Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, susţine că va face orice este legal şi moral ca PNL să nu mai revină lângă Partidul Social Democrat (PSD). El a declarat, marţi seară, într-o emisiune la Realitatea TV, că 'soarta politică a lui Victor Ponta depinde direct de viitorul congres extraordinar al PNL'.

'Ce nu voi îngădui niciodată şi voi face orice este legal şi moral, voi candida dacă e nevoie, nu voi candida dacă e nevoie, este ca PNL să nu ajungă înapoi lângă PSD, dus de Tăriceanu sau altcineva ca el, pentru că ăsta este sfârşitul PNL şi sfârşitul dreptei', a afirmat Antonescu

Acesta susţine că nu a luat o decizie privind o eventuală candidatură a sa pentru un nou mandat de preşedinte al PNL.

'Pentru mine este esenţial nu să fiu eu sau să nu fie altcineva preşedinte al PNL. Este esenţial, este vital ca PNL să-şi continue identitatea şi opţiunea. Cu alte cuvinte, trebuie blocat efortul uriaş pe care Victor Ponta şi aparatul său de propagandă, aparatul său de mituire guvernamentală, aparatul său de ameninţări şi sistemul său de ameninţări îl vor face luna viitoare asupra PNL. Rezultatul congresului PNL este esenţial, este vital pentru domnul Ponta. Asta-i paradoxul! Soarta politică a domnului Victor Ponta depinde direct de congresul PNL', a adăugat Crin Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ