Cristi Borcea, scos pe ascuns din penitenciar
Cristi Borcea a fost scos pe ascuns din penitenciar pentru transfuzii de sânge! O intoxicaţie cu mercur pe care afaceristul a semnalat-o medicilor în urmă cu 4 ani şi-a pus amprenta asupra organismului său, iar acum, de când se află în spatele gratiilor, repercusiunile sunt devastatoare.
Fostul acţionar de la Dinamo este scos pe ascuns din închisoare şi dus la spital. Se pare că, Cristi Borcea are încă probleme grave din cauza mercurului din corp şi la fiecare două luni trebuie să i se facă transfuzii de sange.
"Starea sa este una delicată. Mercurul l-a distrus pe interior pe Cristi", a declarat Mihaela Borcea pentru cancan.ro.
De când a fost închis, Cristi Borcea a stat mai mult prin spital. Miron Cozma dezvăluie că afaceristul este scot pe ascuns din penitenciar.
"Borcea a fost scos din închisoare de mai multe ori şi dus la Spitalul Judeţean din Constanţa, pentru că în spitalul penitenciarului nu îi pot face transfuzii de sânge. El este scos pe ascuns şi nici medicii de la Judeţean nu ştiu ce pacient li se aduce, ca să nu se răsufle informaţia şi să afle prea multă lume", a povestit Miron Cozma pentru cancan.ro.
Fostul acţionar de la Dinamo a fost închis în martie 2014 şi condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători.