Cristian Bușoi și alți 23 de demnitarii PNL din Guvern și-au dat demisia
24 de secretari şi subsecretari de stat, preşedinţi şi vicepreşedinţi de agenţii şi alte instituţii guvernamentale, numiţi în Guvern din partea PNL, şi-au încetat activitatea în cadrul Executivului urmare a deciziilor de eliberare din funcţie publicate publicate joi în Monitorul Oficial.
Pe lista şefilor de instituţii guvernamentale liberali cărora premierul Victor Ponta le-a semnat eliberarea din funcţie urmare a demisiilor se află: Cristian Buşoi - membru în Consiliul de Administraţie şi de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Bogdan-George Jansen - preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, Eugen Coifan - preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Mihai Ţurcanu - vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Adrian Dan Băbuţan - vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.
De asemenea, și-au mai dat demisia Mircea Fechet - vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Bogdan Corneliu Dăscălescu - vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Adrian Călin Buzgău - vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Eșalonul 2 și 3 din Executiv din partea PNL au eliberat posturile
Pe lista secretarilor şi subsecretarilor de stat liberali eliberaţi din funcţie după ce au demisionat din Guvern se numără: Eleodor Mândreş - secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, Adrian Pană - secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, Gheorghe Hogea - secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, Manuel-Marian Donescu - secretar de stat şi Matei Constantin - subsecretar de stat, ambii de la Ministerul Transporturilor, Virgil Daniel Popescu şi Bogdan Nicolae Badea - secretari de stat la Ministerul Economiei, Sorin Dumitru Ştefoni - secretar de stat la Ministerul Muncii, Radu Boroianu şi Cristian Vasile Petcu - secretari de stat la Ministerul Culturii, Mihail Dobre - secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Horia Ion Irimia - secretar de stat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Puiu Gelu şi Ionuţ Ciprian Iuga - secretari de stat la Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură, Valentin Olimpiu Şoneriu - secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Victor Lucian Ionescu - subsecretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului.