Cristian Diaconeascu confundă valorile europene cu nişte cuvinte scrise pe o hârtie

| 07 aug, 2014

Afirmaţiile lui Cristian Diaconescu sunt reprezentative pentru stilul de a gândi al actualului preşedinte şi al trepăduşilor loiali domniei sale.

Pactul de coabitare. Scrisoarea prin care premierul Victor Ponta a denunţat pactului de coabitare semnat în decembrie 2012 între liderul Executivului şi preşedintele Băsescu reprezintă fără îndoială evenimentul politic al săptămânii. Gestul premierului este cât se poate de justificat, având în vedere declaraţiile şefului statului conform cărora la momentul respectiv l-ar fi păcălit pe şeful Guvernului în semnarea documentului. În schimb, presa şi politicienii loiali liderului de la Cotroceni au început deja ofensiva, vorbind sus şi tare despre cât de iresponsabil ar fi şeful Guvernului prin decizia pe care a luat-o.

Victor Ponta pact de coabitare. Din acest punct de vedere, una din cele mai ilustrative declaraţii i-a aparţinut actualului candidat al PMP şi, în acelaşi timp, fost consilier prezidenţial, Cristian Diaconescu. Invitat unde altundeva decât la B1 Tv, Diaconescu a ţinut să afirme că : „Un astfel de pact e o lege între părți. Ponta, cu de la sine putere, nu poate rupe acest pact. Sunt valori comune între două instituții, nu persoane. (...) Sper că nu vrea să strice stabilitatea României. Valoarea acestui pact depășește valoarea funcției pe care o deține acum. O astfel de rupere poate fi o negare a valorilor europene. Sper că e doar o gafă, pentru că altfel vorbim despre lucruri post-sovietice.”

Aşa cum se poate observa cu uşurinţă, Diaconescu pare să pună un act semnat între doi lideri politice deasupra reglementărilor statului român. Oricum ai privi lucrurile, celebrul acord dintre preşedinte şi premier nu are decât o dimensiune politică, din moment ce relaţiile instituţionale dintre Preşedinţie şi Guvern sunt stabilite de Constituţie şi de câteva legi ale statului român. Dacă acordul dintre şeful statului şi premierul Ponta avea vreo valoare, atunci ea era legată de acele prevederi care făceau referire la comportamentele publice ale celor doi, prevederi pe care Traian Băsescu le-a încălcat în mod constant şi fără să dea vreun semn că îşi recunoaşte greşeala.

Citeşte şi: Cristian Diaconescu: Victor Ponta trebuie să aleagă între calitatea de candidat şi cea de prim-ministru

Cât despre stabilitatea internă a României atât de dragă lui Cristian Diaconescu, ea nu stă în documentul pe care Victor Ponta l-a denunţat, ci în comportamentul principalilor lideri politici, atacurile şefului statului la adresa premierului fiind ilustrative în acest sens. Dacă liderul PMP doreşte să vadă cauza crizelor politice din ultimul an nu are altceva de făcut decât să se uite la propriul său susţinător de la Cotroceni.

Traian Băsescu pact de coabitare. Pe de altă parte, afirmaţiile lui Cristian Diaconescu sunt reprezentative pentru stilul de a gândi al actualului preşedinte şi al trepăduşilor loiali domniei sale. Vorbind despre conţinutul pactului de coabitare ca despre un document ce sintetizează valorile europene, Cristian Diaconescu demonstrează cum pentru el cuvântul lui Traian Băsescu valorează mai mult decât ordinea constituţională existentă în România.

În final, Cristian Diaconescu recunoaşte că pentru domnia sa statul român este reprezentat doar de Traian Băsescu şi că acesta nu este capabil să greşească vreodată, indiferent de cât de clare ar fi dovezile contrare acestui lucru. O astfel de viziune este într-adevăr specifică unor concepţii post-sovietice invocate de Diaconescu de care chiar domnia sa se face vinovat.

Citeşte şi: Pactul de coabitare. Cum și-a bătut joc Traian Băsescu de partenerii europeni

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 aug, 2014
Cristian Socot-consilier
Dna Radu,aveti idee la ce ora incepe mitingul ala pentru Voiculescu?
este in paralel cu cele pentru Duicu si Stancu,sau le facem concomitent?
am inteles ca vin vedetele de la A3 si de la guvern(Palada)
ARU...
07 aug, 2014
cantautor
CTP despre maretul gest al lui Ponta-gandul
Cam asta făcut şi tânărul bavarez V. Ponta denunţând pactul de coabitare, căsnicia parafată cu T. Băsescu acum un veac. E un al doilea moment de un ridicol uriaş al lui Ponta în faţa lui Băsescu, după vizita MTO cu ministruţa Harvard la Cotroceni, care i-a adus printre tinerii de pe net porecla „Mickey Mouse” premierului cu ochişori rotitori. Aşa zisul pact era o mostră de literatură a absurdului în care, cum scriam la semnarea lui, se spunea că apa e udă şi că nu e alb ca negrul. E ca şi cum V. Ponta ar fi rupt acum o pagină din Urmuz.

Băsescu are tot dreptul să spună că l-a păcălit.

Necopt la cap din punct de vedere politic, Ponta îi răspunde lui Băsescu cu un potop de insulte. Ca şi în cazul vizitei la Cotroceni, pe care nu îl obliga nimeni s-o facă, candidatul copilot îşi dă singur cu levierul în genunchi prin simplul fapt că îl ia în consideraţie pe Băsescu. Încă preşedintele nu candidează la nimic şi nu are un candidat competitiv căruia să-i transfere procentele lui de credibilitate, câte or mai fi. V. Ponta nu pricepe că dacă într-o ciocnire cu Băsescu pierde, să zicem, 10 puncte electorale, iar Băsescu pierde 100, punctele pierdute de Băsescu nu contează, în vreme ce acele 10 puncte scăzute lui Ponta sunt uriaşe.

În spaţiul românesc, povestea nemţească pe care v-am spus-o se reduce la genialele versuri: „Ce-a aflat Tănţica de la Procopoaia/Când s-a dus aseară după ce-a stat ploaia/Ca să ceară un model de şorţ?/Mişu St. Popescu nu mai dă divorţ.”
Victor V. Ponta e un Mişu St. Popescu care dă divorţ.

Un Mişulică pe care Băsescu, dacă ar concura în această campanie prezidenţială, l-ar face pluş.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ