Cristian Diaconescu: Predoiu să-şi reconfirme evaluările faţă de Antonescu şi vara lui 2012
Fuziune PDL-PNL. Cristian Diaconescu, i-a transmis vineri o scrisoare deschisă prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu, în care îi cere să-şi reconfirme public evaluările faţă de evenimentele politice din vara anului 2012, în special faţă de liberali, în contextul în care PDL şi PNL discută despre fuziune.
Fuziune PDL-PNL. "Acest aspect este foarte important pentru electoratul nostru, întrucât, dacă vă veţi susţine teza conform căreia PNL şi dl Crin Antonescu sunt susceptibili de a se face responsabili de o agresiune la adresa statului de drept în România, atunci o eventuală relaţie de parteneriat cu PNL devine un puternic factor de demobilizare a publicului fidel valorilor democratice, iar în cazul în care vă veţi dezice de evaluările pe care le-aţi făcut publice în trecut, este evident că întreg spectrul politic de dreapta va avea de suferit mari prejudicii', se arată în scrisoarea adresată lui Cătălin Predoiu.
Potrivit semnatarului scrisorii, un astfel de gest ar arăta consecvenţă din partea unui potenţial candidat la Preşedinţie.
Cristian Diaconescu consideră că asocierea PDL cu oricare dintre formaţiunile care au sprijinit 'momentul de inflexiune' care a adus România în atenţia comunităţii internaţionale va goli de legitimitate 'efortul clasei politice de la Bucureşti de a îndrepta ţara către Occident, către valorile democraţiei şi ale statului de drept'.
Preşedintele FMP mai precizează că Partidul Mişcarea Populară şi fundaţia pe care o conduce au ca temă prioritară coagularea forţelor de dreapta pentru promovarea unui 'mesaj viguros' care să se contrapună 'propagandei politice şi demagogiei de centru stânga' şi susţin orice formulă de asociere politică potrivită pentru obţinerea unui rezultat favorabil în alegerile prezidenţiale din acest an.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a afirmat luni, cu privire la declaraţia liberalului Crin Antonescu, care solicita PDL să-şi regândească atitudinea faţă de aşa-zisa lovitură de stat din 2012, că el nu poate minţi de 'dragul interesului politic'.
'Se pare că domnul Antonescu este un domn cu convingeri puternice, după cum se vede şi din cariera dumnealui politică, dar îl asigur că şi noi avem convingeri la fel de puternice. Rămâne cum am stabilit: suntem de acord că nu suntem de acord în această privinţă. Vedeţi, eu nu pot să judec doar din raţiuni politice, eu sunt de profesie jurist şi, când văd cum s-a modificat atunci legea Curţii Constituţionale, cum a fost trecut Monitorul Oficial de la Parlament la premier, cum au fost amputate instituţiile statului, nu pot să nu văd că a fost încălcată Constituţia. Eu nu pot să mint de dragul unui interes politic. Dar, repet, fiecare cu convingerile lui', a susţinut Predoiu.