CRIZA IMIGRANŢILOR: Guvernul român şi guvernul sârb vor colabora în privinţa problemei refugiaţilor
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit vineri, la Belgrad, cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, cei doi discutând despre criza refugiaţilor şi stabilind ca cele două guverne să se informeze reciproc şi să continue eforturile comune pentru combaterea traficului de persoane la nivel regional.
"Un subiect regional de actualitate discutat de premierii român şi sârb a fost afluxul de refugiaţi în Europa din ultima perioadă şi modul în care Uniunea Europeană precum şi alte state europene pot face faţă acestei situaţii. Cele două guverne se vor informa reciproc pe această temă în perioada următoare, vor continua eforturile comune pentru a preveni şi combate traficul de persoane la nivel regional şi vor avea în atenţie iniţiativele la nivel european pentru o gestionare eficientă a acestei crize", se arată într-un comunicat de presă remis presei.
Citeşte şi: CRIZA IMIGRANŢILOR: Primii refugiaţi plecaţi din Ungaria au ajuns în Austria
Potrivit sursei citate, în cadrul vizitei de lucru, Victor Ponta şi Aleksandar Vucic au mai discutat despre evoluţia proiectelor stabilite cu prilejul trilateralei de la Craiova, din prima parte a acestui an, o atenţie specială fiind acordată proiectelor din domeniul energetic, transporturilor şi dezvoltării regionale.
Astfel, cei doi au convenit ca, până la finele lunii octombrie, grupele de lucru formate pentru gestionarea proiectelor comune să prezinte celor două guverne progresele înregistrate şi propuneri concrete de accesare a unor programe de finanţare europene în sprijinul acestor proiecte.
În context, premierul sârb a prezentat evoluţiile din ultima perioadă în parcursul Serbiei spre aderarea la Uniunea Europeană.