Victor Ponta, despre un nou acord cu FMI: Efectul e pozitiv. Decidenții politici trebuie să hotărască
Premierul Victor Ponta a declarat luni că un acord cu FMI, BM și CE are efecte pozitive și a precizat că decizia semnării unui nou asemenea document trebuie să aparțină principalilor decidenți politici.
"Vom prezenta stadiul discuțiilor tehnice ale Guvernului decidenților politici în ceea ce privește încheierea unui nou acord cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
Pot să vă spun, după trei ani și jumătate de prim-ministru — în toți acești trei ani și jumătate am avut acord cu instituțiile internaționale — că efectul acestor acorduri este unul pozitiv. Eu am beneficiat — chiar dacă nu am fost întotdeauna de acord și am negociat în numele României folosind toate armele negocierii pentru binele României — însă decizia politică pentru viitor trebuie luată de dumneavoastră, de decidenții politici, ținând cont de o situație a României foarte bună, foarte stabilă, dar într-un context internațional care este din păcate instabil și incert", a spus Ponta în discursul rostit la 'Ora prim-ministrului' în fața deputaților.
Actualul acord cu instituțiile financiare internaționale expiră la finalul acestei luni.