CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul "scriitorilor" din închisori
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în legătură cu modul de aplicare a dispozițiilor privind eliberarea condiționată a deținuților care au scris cărți, precum și sesizarea Ministerului Justiției pentru modificări legislative.
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: sesizarea Ministerului Justiției cu propunerea de a include în Regulamentul de aplicare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal aspectele reținute în concluziile punctului de vedere al DLDC, cu observațiile Comisiei; sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea unui control tematic cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 de către judecătorii de supraveghere a privării de libertate și instanțele de judecată, eventualele probleme întâmpinate, precum și pentru identificarea măsurilor care se impun a fi adoptate", se arată în soluția CSM, conform Agerpres.
Consiliul și-a însușit marți punctul de vedere al Direcției Legislație, Documentare și Contencios cu privire la propunerea de modificare a art. 96 din Legea 254/2013 și observațiile formulate de Comisia nr. 1 a CSM, referitoare la verificarea cunoștințelor de tehnoredactare ale persoanei private de libertate, pentru situația în care aceasta urmează să-și tehnoredacteze personal lucrarea cu caracter științific; declarația persoanei private de libertate în sensul că este autorul lucrării cu caracter științific; declarația privind faptul că editorul este persoana juridică română sau străină, dar cu practică în publicarea de lucrări științifice, legal constituită, având prevăzut în obiectul de activitate editarea de lucrări științifice.
Citeşte şi: Cei mai prolifici autori din România! "Scriitorii” din închisorile României scot cărţi pe bandă rulantă
De asemenea, CSM a decis și efectuarea unui studiu de drept comparat de către Direcția afaceri europene, relații internaționale și programe în ceea ce privește existența în legislațiile altor state a posibilității de liberare condiționată în cazul elaborării de lucrări științifice publicate.
Persoanele aflate în detenție au scris 157 de cărți de la începutul anului 2014 și până în iunie 2015, în vederea reducerii pedepsei și eliberării condiționate, potrivit unor informații transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor pentru Agerpres.
Numărul cărților scrise în penitenciare a crescut față de anii anteriori, conform statisticilor ANP, care arată că în anii 2012 și 2013 au fost redactate 97 de lucrări de către persoane private de libertate.
Conform Legii privind executarea pedepselor, art. 96, lit.f, "în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare științifică publicată sau invenție și inovație brevetate".