CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor Elenei Udrea

| 02 feb, 17:40

Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul afirmaţiilor făcute de deputatul Elena Udrea, în urma începerii urmăririi penale pe numele ei, de către procurorii anticorupţie.

Potrivit surselor citate, în urma afirmaţiilor lansate în ultima perioadă, în spaţiul public, de către deputatul Elena Udrea, în cadrul cărora a făcut mai multe referiri la activităţi desfăşurate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară.

CSM arată, într-un comunicat de presă, că în acest caz inspectorii judiciari vor face verificările necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor DNA, precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

"Consiliul Superior al Magistraturii solicită tuturor factorilor implicaţi să aibă în vedere faptul că sunt în desfăşurare proceduri judiciare şi este necesar să fie respectată obligaţia de rezervă ce incumbă fiecărei persoane pentru a se evita prejudicierea unor instituţii fundamentale ale statului de drept", potrivit sursei citate.

După ce Direcţia Naţională Anticuropţie (DNA) a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, deputatul PMP a declarat că implicarea sa în dosarul "Gala Bute" este legată de declaraţiile pe care le-a făcut la adresa directorului interimar al SRI, Florian Coldea, arătând că este o încercare de "intimidare" şi de "decredibilizare" a sa.

"Mi se pare evident în acest dosar ("Gala Bute", n.r.) că apariţia lui este legată de declaraţiile pe care le-am făcut la adresa generalului Coldea. Nu se poate să faci percheziţii la patru ani şi ceva de la eveniment, ce mai poţi să găseşti după patru ani şi ceva? Consider că este o încercare de intimidare şi de decredibilizare a mea, într-un dosar de acum patru ani", a afirmat Udrea, la o conferinţă de presă.

Udrea a mai spus că această încercare de decredibilizare a sa se face prin "îngroparea în acuzaţii, în cauze penale".

Deputatul PMP Elena Udrea a declarat vineri, într-un interviu acordat Hotnews, că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA şi că actualul şef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au "o foarte bună relaţie".

DOSARUL "GALA BUTE": Lovitură după lovitură, DNA cere aviz pentru URMĂRIREA PENALĂ a Elenei Udrea si Ion Ariton

Udrea a mai precizat că a depus la DNA un denunţ împotriva actualului director interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa, în denunţ fiind amintită şi Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA.

Elena Udrea a mai spus că Victor Ponta i-ar fi spus adjunctului şefului SRI Florian Coldea, în prezenţa altor persoane, că dacă va ajunge preşedinte, să-şi caute de lucru, fără însă a preciza numele celor care au asistat la această discuţie.

În acelaşi interviu, Elena Udrea afirmă că fostul său soţ, Dorin Cocoş, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiță, pentru a-şi finanţa televiziunea.

Elena Udrea continuă seria ameninţările pe Facebook: Vor să mă decredibilizeze, să mă îngroape în dosare

Tag-uri: csm, elena udrea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ