CINE poate face lumină în scandalul Udrea-Coldea, în opinia lui Hurezeanu
Emil Hurezeanu consideră că fostul preşedinte Traian Băsescu este cel care poate lămuri situaţia în cazul Elena Udrea şi Florian Coldea, directorul interimar al SRI.
"Domnul Băsescu este hermeneutul principal al întregului mister. Domnul Băsescu, de-a lungul întregii toamne, a făcut dezvăluiri aproape complete legate de mărirea și decăderea importanței serviciilor secrete în propria percepție. Atunci s-a comis, ca să zic așa, fapta. Ce faptă? A neîncrederii președintelui care a făcut cel mai mult pentru servicii în aceste servicii, respectiv a unei distanțări a serviciilor față de președintele căruia îi datorau cel mai mult", a declarat Emil Hurezeanu, luni seară, la Digi24.
"Aici a apărut o pană în sistemul politic. Urmează să aflăm: avea prea multă dreptate domnul Băsescu? Le-a cerut domnul Băsescu șefilor serviciilor secrete să intervină în favoarea doamnei Elena Udrea? Sau le-a cerut să nu se implice în campania electorală? Ce au făcut și ce au spus serviciile secrete în această situație? Cine are dreptate? În mod normal, după știința mea, o astfel de discuție trebuia înregistrată, mai ales dacă era în CSAT", a continuat jurnalistul.
Citeşte şi: CTP, despre dezvăluirile Elenei Udrea: COMEDIE
Elena Udrea a declarat, luni seară, la Gândul Live, că l-a informat şi pe Traian Băsescu despre faptul că şeful interimar al SRI, generalul Florian Coldea, i-ar fi cerut lui Dorin Cocoş să îi dea 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă, pentru televiziunea acestuia din urmă.
"I-am spus şi preşedintelui. Ce a făcut el va trebui să îl întrebaţi pe dânsul. Nu vreau să discut despre ce a spus preşedintele Traian Băsescu. Mă surprinde în schimb că toată lumea aşteaptă şi încearcă să provoace o reacţie a preşedintelui. Nu ar fi mai simplu să îl întrebăm înainte pe Dorin Cocoş, pe Alin Cocoş?", a declarat Elena Udrea.