CTP, despre numirea Alinei Gorghiu în fruntea PNL: Este o MANEVRĂ politicianistă a domnului Klaus Iohannis
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 numirea Alinei Gorghiu în funcția de copreședinte al PNL, precizând că în alegerea ei „a contat interesul personal al lui Klaus Iohannis”.
Alegerea Alinei Gorghiu în funcția de copreședinte al PNL, în detrimentul lui Ludovic Orban, este potrivit jurnalistului Cristian Tudor Popescu efectul unei „înțelegeri” dintre Klaus Iohannis și Vasile Blaga.
Citește și: ATAC sub centură pentru noul președinte al PNL: O ascensiune sub semnul AMANTLÂCULUI
„A contat interesul personal al domnului Klaus Iohannis, este o manevră politicianistă. Dacă ne uităm la cei doi candidaţi, frageda doamna Gorghiu, nu ne uităm la vârsta domniei sale, ci la experienţa politică, la capacitatea de a lupta la scenă deschisă cu un adversar puternic, la forţa discursivă a doamnei Gorghiu şi la capacitatea de a se adresa mai multor categorii de cetăţeni, este fragedă în raport cu Ludovic Orban. Normal Ludovic Orban ar fi fost urmașul lui Crin Antonescu. A probat și abilități tehnice, la alegeri platforma sa a fost cea mai bună în campanie, deși nu a câștigat. Este un om politic, matur, cu forță care ar fi fost mai potrivit la conducerea PNL”, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi24.
Acesta a mai spus că Alina Gorghiu a fost aleasă în funcția de președinte al PNL „pentru ca domnul Blaga să nu aibă un concurent de talia lui Ludovic Orban”. „Este o mișcare firească dintre Klaus Iohannis și Vasile Blaga, să nu i-l pună în coastă pe Ludovic Orban, care poate fi destul de incomod. Datorită înțelegerii dintre Iohannis și Blaga, domnul Iohannis s-a înțeles mai bine cu domnul Blaga decât cu propriii săi liberali în această campanie. Cu doamna Gorghiu alături, domnul Blaga împărățește”, a conchis jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi.