Culmea invidiei – un moldovean supărat că Guvernul Ponta ajută Republica Moldova

| 12 oct, 2014

Fost preşedinte interimar al PMP, mai nou vicepreşedinte al formaţiunii, Eugen Tomac, a fost activat ca agent electoral al Dreptei, şi îndeosebi al Elenei Udrea.

Astfel, liderul PMP a fost “trimis” pe frontul româno-moldovean pentru a ataca la baionetă buna colaborare dintre premierii Victor Ponta şi Iurie Leancă, relaţie care s-a materializat în atingerea unor obiective esenţiale din perspectiva susţinerii parcursului european al vecinilor de peste Prut.

„Victor Ponta s-a dus să taie o panglică acolo unde a pus o piatră de temelie pentru o lucrare pe care nu are cum să o finalizeze. Peste câteva săptămâni, nici Victor Ponta și nici Iurie Leancă nu vor mai fi prim-miniștri. Insist ca premierul Ponta să înceteze această campanie electorală, care se desfășoară în țară sau în Republica Moldova, pe care o face din bani publici”, l-a atacat Eugen Tomac pe Victor Ponta, în contextul vizitei întreprinse de premierul român la Cahul.

Abordarea vicepreşedintelui PMP denotă un fariseism fără margini. Cât timp s-a aflat la putere şi a fost unul dintre politicienii susţinuţi de Traian Băsescu, Eugen Tomac nu a obţinut nimic pentru cetăţenii din Republica Moldova. Acum, când Victor Ponta şi Iurie Leancă au pus bazele unui parteneriat axat pe sprijin pragmatic, liderul PMP este cuprins de invidie şi recurge la atacuri josnice.

Erijarea lui Eugen Tomac în apărător al cauzei moldovenilor de peste Prut este caraghioasă. Nici ca fost membru PDL, nici ca secretar de stat în MAE sub premierii Boc şi Ungureanu, nici în calitate de şef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac nu s-a remarcat în vreun fel ca apărător al cauzei basarabenilor. În afara unor vorbe goale, Eugen Tomac nu a ajutat cu nimic dezvoltarea relaţiei dintre România şi Republica Moldova.

În schimb, premierul Ponta, ţinta atacului lansat de liderul PMP, a demonstrat prin acţiuni pragmatice sprijinul pentru Republica Moldova. Gazoductul Iaşi-Ungheni, bursele pe care Guvernul României le acordă studenţilor moldoveni sau sprijinul financiar în valoare de 20 de milioane de euro acordat statului vecin sunt probele concrete al modului constructiv în care primul ministru român gestionează raporturile cu Republica Moldova. Ceea ce pune într-o lumină şi mai proastă atacul lui Eugen Tomac.

Mai mult, în calitate de pupil al lui Traian Băsescu şi de protejat al şefului statului, Eugen Tomac şi-a făcut de cap pe la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pe care l-a condus timp de doi ani, în timpul guvernării PDL. Astfel, Curtea de Conturi a descoperit că în perioada 2009-2011, la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, instituţie aflată pe atunci în subordinea Cancelariei prim-ministrului, s-au constatat erori/abateri de la legalitate, fiind estimate prejudicii create bugetului de stat în sumă totală de 4.326.340,79 lei (43,2 miliarde lei vechi – cca 1,1 milioane de euro). Prejudiciile reprezentau 20% din totalul sumelor utilizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pentru proiecte destinate românilor din diaspora. În perioada verificată de Curtea de Conturi, departamentul a fost condus de Eugen Tomac. Astfel, principala problemă semnalată de Curtea de Conturi era aceea că statul român finanţase prin fonduri nerambursabile un post de radio în străinătate, după care tot statul a cumpărat pe bani frumoşi respectivul post de radio.

Aşadar, dincolo de declaraţiile veninoase care trădează individe şi ranchiună, Eugen Tomac a fost şi rămâne un politician secundar, un personaj care răspunde la ordinele cuplului Băsescu-Udrea şi care nu are maturitatea să înţeleagă că relaţia dintre România şi Republica Moldova nu poate fi sacrificată din interese electorale. Iar atitudinea liderului PMP este cu atât mai degradantă cu cât el însuşi este născut în Basarabia, deci, ar trebui să fie, dacă ar avea un minim de onestitate, printre primii care să salute demersurile recente din relaţia României cu Republica Moldova.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 oct, 2014
Flo D
Pai face donatii Ponta ca doar nu le face din burta lui,mai ales ca e in campanie electorala.Dar nu asta e deranjant,deja stim ce le poate capul mafiotilor,deranjant este modul in care voi ii sustineti pe unii sau pe altii fara sa va pese macar un pic de tara in care v-ati nascut,fara sa va pese de ce fac jigodiile astea cu ea,sunt mai importanti banii cu care va platesc,sa va fie rusine.V-a scris un sclav din Spania.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ