Ponta: Preşedintele ţării este primul dintre noi toţi care trebuie să respecte independenţa justiţiei

| 11 oct, 2014

Preşedintele României ar trebui să fie primul care să respecte independenţa justiţiei, el neavând voie, indiferent de context, să lanseze acuzaţii la adresa magistraţilor, a afirmat sâmbătă, la Curtea de Argeş, premierul Victor Ponta.

"Dacă eu spun ceva ce poate fi considerat că supără sistemul de justiţie, recunosc, îmi cer scuze şi sunt atent. (...) Asta înseamnă că şi preşedintele ţării este primul dintre noi toţi care trebuie să respecte independenţa justiţiei şi că nu are voie să iasă, chiar la supărare, chiar la nervi, să acuze Consiliul Superior al Magistraturii şi magistraţii de lucruri de care nu poţi să le spui într-o societate democratică. Şi se crease impresia că noi toţi ceilalţi trebuie să respectăm justiţia şi preşedintele nu trebuie să respecte justiţia. Cred că acest lucru se schimbă şi e foarte bine", a declarat Ponta.

Premierul a mai spus că a văzut deja reacţia Ambasadei Statelor Unite ale Americii la scrisoarea sa deschisă, prin care cerea să se intervină public în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, adăugând că aşteaptă reacţii şi din partea altor reprezentanţe diplomatice pe această temă.

Premierul Victor Ponta a făcut un apel vineri, printr-o scrisoare deschisă, la reprezentanţii diplomatici ai SUA, Comisiei Europene şi statelor membre ale UE să intervină public în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, instituţie pe care o consideră "direct vizată" de declaraţiile făcute recent de preşedintele Traian Băsescu.

Premierul a supus atenţiei reprezentanţilor diplomatici afirmaţiile făcute anterior de preşedintele Băsescu: "Se pare că sunt magistraţi care ţin neapărat să facă politică şi au ajuns să facă şi mai prost decât politicienii. Am înţeles că un domn magistrat a considerat că am afectat justiţia pentru că aş fi dat date din dosar. Domnul magistrat minte! Dacă este vreun magistrat în CSM care vrea să facă politică, să intre cinstit în politică şi să se lase de calitatea de magistrat. Astfel de atitudini mincinoase nu fac decât să discrediteze instituţia. Nu puteam să trec peste acest incident, pe care îl consider de nedorit, şi este o rugăminte: dacă sunt judecători membri în CSM, procurori sau judecători care vor să facă politică, să intre în politică".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ