Cum câștigă „spectatorul” Ponta meciul Voiculescu-Antonescu
Prin declarațiile lui Dan Voiculescu, PC se poziționează implicit în tabăra social-democraților, denunțând responsabilitatea PNL pentru destrămarea USL și lăsându-i pe liberalii lui Crin Antonescu într-o poziție cu totul minoritară în interiorul Uniunii.
Mariajul dintre PNL și PC pare să se apropie în aceste zile de un sfârșit de-a dreptul isteric. După ce în vară, Daniel Constantin a denunțat în mod formal lipsa de funcționalitate a ACD, pentru ca apoi subiectul să fie dat uitării, ruptura dintre liberali și conservatori a fost oficializată de CN al PC, care a decis ca partidul să candideze singur la europarlamentare.
Decizia conservatorilor, anunțată deja de câteva luni bune, nu ar fi fost în sine o mare noutate, dacă ea nu s-ar fi produs pe fondul unui atac extrem de acid din partea lui Dan Voiculescu la adresa liberalilor. „PNL, celălalt partener al nostru, încearcă, nu de puţine ori având acţiuni frivole faţă de parteneri - PNL ne-a jignit şi pe noi, continuă să aibă atitudini cel puţin imorale faţă de PSD, încearcă să se împrietenească cu PDL, cu Traian Băsescu, dintr-un singur motiv: doreşte şi el să aibă rezultate maxime la alegeri”, a spus președintele fondator al PC, Dan Voiculescu.
Altfel spus, prin declarațiile lui Voiculescu, PC se poziționează implicit în tabăra social-democraților, denunțând responsabilitatea PNL pentru destrămarea USL și lăsându-i pe liberalii lui Crin Antonescu într-o poziție cu totul minoritară în interiorul Uniunii. Mai mult, dacă ținem seama de apropierea PSD de UDMR, pierderea alianței cu conservatorii, accentuează izolarea PNL pe scena politică.
În aceste condiții, liberalii au încercat inițial să minimalizeze importanța ieșirii lui Dan Voiculescu și să o prezinte ca o poziționare de ordin personal, fără însă să îi atace în anasamblu pe conservatori, așa cum a făcut, spre exemplu, liderul senatorilor liberali, Puiu Hașotti. Ulterior însă, Crin Antonescu a devenit de-a dreptul isteric, atacându-l nu doar pe Dan Voiculescu, ci și pe Daniel Constantin. Astfel, într-un interviu acordat ziarului Gândul, Crin Antonescu a afirmat nici mai mult nici mai puțin că declarația lui Voiculescu este ”profund neruşinată” și că Daniel Constantin s-a comportat ”ca un subordonat al lui Victor Ponta”.
Criza de isterie a lui Antonescu devine astfel o încercare aproape disperată de a impune percepția că repoziționarea conservatorilor ar fi în realitate provocată de PSD. Liderul PNL a urmărit astfel să îi atragă pe social-democrați într-un scandal pe care nu doar că nu l-au provocat, dar de care au făcut tot posibilul până acum să se țină departe.
Refuzul PSD de a intra în acest joc îi strică socotelile lui Crin Antonescu. PNL și Crin Antonescu devin astfel din nou sursa conflictelor care contibuie la instabilitatea Uniunii, în timp ce social-democrații și Victor Ponta câștigă fără măcar să fi ridicat un deget. Cearta publică dintre Antonescu și Voiculescu, o premieră de la înființarea USL, le face acestora un serviciu implicit, demonstrând că, dacă USL mai există încă, aceasta se datorează calmului și stăpânirii de sine pe care premierul și PSD o arată în relația cu PNL și Crin Antonescu.