Cum poate fi depăşită anxietatea

| 30 ian, 2014

Un studiu despre activităţile care induc anxietate, cum ar fi, vorbitul în public, a descoperit că răspunsul intuitiv – încercarea conştientă de a se calma – nu este cea mai bună strategie. În schimb, persoanele care, înainte de o încercare grea şi stresantă, au fost învăţate să spună „Sunt entuziasmat” s-au descurcat mai bine.

Descoperirea contrară a ceea ce s-a intuit până acum provine dintr-o serie de experimente realizate de Alison Wood Brooks pentru a fi publicate în revista Journal of Experimental Psychology (Brooks, 2013), scrie www.spring.org.uk.

Păstrarea calmului e un mit

Toţi ştim că anxietatea poate afecta realizarea unei activităţi. Cum era de aşteptat, studiile au descoperit că persoanele anxioase sunt distrase, nu pot gândi cu claritate şi consideră că memoria lor de lucru este afectată. Cu siguranţă are sens, în acest caz, să încerci şi să te calmezi? În realitate, dovezile indică că nu.

În cadrul unui experiment, unui număr de 140 de participanţi li s-a spus să pregătească un discurs public. Înainte de susţinerea discursului, jumătate dintre ei au fost îndemnaţi să spună „Sunt entuziasmat” şi cealaltă jumătate „Sunt calm”. Discursurile au fost înregistrate şi analizate de evaluatori independenţi, care au descoperit că cei care s-au încurajat spunându-şi „Sunt entuziasmat”, în mod constant s-au descurcat mai bine decât cei care au spus „Sunt calm”. Persoanele „entuziasmate” au fost mai convingătoare, pregătite, încrezătoare şi perseverente. În plus, ele au vorbit mai mult decât era prevăzut - probabil pentru că le-a plăcut mai mult.

Cel de-al doilea experiment a implicat 188 de persoane care dădeau un test dificil de matematică. Din nou, cei încurajaţi dinainte „să fie entuziasmaţi” s-au descurcat mai bine. În medie, au obţinut note cu 8% mai mari decât cei care încercau să rămână calmi şi decât cei care nu au primit nicio instrucţiune.

Entuziasmul conduce la succes

Motivul pentru care acest lucru funcţionează este faptul că reinterpretarea sentimentelor este extrem de puternică. Sentimentele de entuziasm şi anxietate – mintea care o ia razna, „nervi la stomac” şi aşa mai departe – au multe în comun. Modificarea etichetei pentru sentimentele respective de la „anxietate” la „entuziasm” facilitează crearea unei schimbări spre o stare emoţională mai pozitivă.

Alison Brooks explică: „Atunci când ai sentimentul de anxietate, te consumi prea mult şi te concentrezi pe ameninţările posibile. În astfel de situaţii, oamenii ar trebui să încerce să se concentreze pe momentele favorabile posibile. Chiar contează să fii optimist, iar oamenii ar trebui să spună că sunt entuziasmaţi. Chiar dacă la început nu cred în această afirmaţie, faptul de a spune cu voce tare "Sunt entuziasmat" intensifică sentimentele autentice de entuziasm”.

Brooks, în concluzia articolului, semnalează faptul că experimentele ei „... demonstrează controlul şi influenţa profundă pe care le avem asupra emoţiilor noastre. Modul în care verbalizăm şi gândim referitor la sentimentele noastre facilitează construcţia modului în care simţim de fapt. [...] În loc să încercăm să aplicăm sintagma "Keep calm and carry on" (Păstrează-ţi calmul şi mergi mai departe), poate calea spre succes începe prin simpla rostire a propoziţiei "Sunt entuziasmat".

Tag-uri: anxietate, entuziasm
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ