Cum critică unii creşterea salariilor din sectorul bugetar

| 18 aug, 2014

Reîntregirea salariilor. La mai bine de la patru ani de când cabinetul condus de Emil Boc şi girat de Traian Băsescu a decis tăierea cu 25% a veniturilor bugetarilor, mass-media fidelă preşedintelui Traian Băsescu reîncălzeşte subiectul reîntregirii salariilor pentru a ataca actualul Guvern.

Reîntregirea salariilor. Reîntregirea salariilor bugetarilor a fost una din promisiunile primordiale ale USL încă din momentul constituirii acestei alianţe. Diminuarea cu 25% din salariile bugetarilor, combinată cu creşterea TVA la 24% a condus la o deteriorare accelerată a nivelului de trai şi la scăderea consumului, ceea ce a avut un impact negativ asupra relansării economiei. Măsura din 2010 i-a lovit în special pe angajaţii de la stat cu salarii mici, care au fost forţaţi să trăiască la limita sărăciei sau să îşi abandoneze meseria pentru a intra în mediul privat sau pentru a emigra.

Citeşte şi: Cât au crescut salariile din România în ultimii ani

La mai bine de doi ani de la decizia reîntregirii salariilor angajaţilor de la stat, maşina de propagandă a Cotrocenilor critică acum măsura de reparaţie socială realizată de către cabinetele conduse de Victor Ponta. Mai exact, având ca justificare o informaţie falsă, şi anume intrarea în recesiune a economiei, autorii atacului la adresa executivului susţin că recuperarea salariilor bugetarilor poate fi un proiect greu de aplicat pentru bugetul din acest an.

Propaganda lui Traian Băsescu ignoră cu bună ştiinţă disciplina bugetară şi creşterea economică care au permis reîntregire salariilor de către Guvernul Ponta. Reîntregirea salariilor bugetarilor, mult blamată acum de propaganda băsistă, s-a realizat în etape pentru a nu perturba relansarea economică şi echilibrul bugetar.

De altfel, graţie performanţelor economice şi politicilor de stimulare a creării de noi locuri de muncă, numărul total de angajaţi din mediul privat a ajuns la 5,12 milioane de persoane la finalul primului trimestru al acestui an. Numărul de angajări se află în creştere cu peste 190.000 de persoane faţă de perioada similară a anului trecut şi cu aproape 400.000  mai mult faţă de perioada guvernării portocalii. Mulţumită creării unui număr ridicat de locuri de muncă în mediul privat contribuţiile la bugetul de stat au crescut, fapt ce a contribuit în plus la asigurarea sustenabilităţii sistemului salarial al bugetarilor.

Citeşte şi: Susținătorii lui Traian Băsescu solicită tăierea salariilor bugetarilor

Veniturile bugetarilor. Având în vedere reaşezarea sistemului de gestiune al banilor publici pe baze eficiente, creşterea încasărilor la buget şi performanţa economică, din iulie 2010, când a fost decisă reducerea salariilor cu 25%, şi până în iunie 2014 salariile medii ale angajaţilor de la stat s-au majorat. Creşterea statistică a veniturilor bugetarilor a fost realizată de guvern pentru a compensa plecările din sistem. Astfel, executivul a fost nevoit să facă angajări şi să realizeze majorări ale salariilor medicilor rezidenţi şi profesorilor debutanţi, categorii profesionale ignorate mulţi ani la rândul de guvernele de dreapta. Prin urmare, salariile din învăţământ au cunoscut o indexare de aproape 33% iar cele din sănătate și asistență socială au înregistrat o creştere de 42,6%.

Repunerea în drepturi a salariaţilor de la stat de către Guvern a reprezentat o măsură de echitate socială, concept total străin celor de pe dreapta, ce trebuia realizată pentru a îndrepta nedreptăţile comise de guvernele girate de Traian Băsescu. Măsura de dreptate socială adoptată de cabinetul condus de Victor Ponta s-a reflectat pozitiv şi în consumul intern, care a contribuit astfel la relansarea economică.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ