Curtea de Apel Ploiești: Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, sub control judiciar
Curtea de Apel Ploiești a decis vineri ca fostul prefect de Buzău Paul Beganu să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, în dosarul retrocedărilor ilegale de la Gura Teghii.
Măsuri similare au fost luate și în cazul omului de afaceri Gheorghe Ceteraş şi al lui Alexandru Lefter, fost şef al ITRSV Focşani.
Decizia Curții de Apel Ploiești nu este definitivă.
Paul Beganu se afla în arest preventiv din noiembrie 2014.
Sub controlul judiciar pentru 60 de zile a fost plasat și omul de afaceri Gheorghe Ceteraş, care a fost iniţial arestat preventiv şi apoi plasat în arest la domiciliu.
Şi fostul şef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Focşani, Alexandru Lefter, arestat la domiciliu în acelaşi caz al retrocedărilor ilegale de pădure din localitatea Gura Teghii, a fost pus sub control judiciar.
În perioada controlului judiciar, toți aceștia vor avea de respectat o serie de obligații. Astfel, ei vor trebui, printre altele, să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţă de câte ori sunt chemați, să informeze dacă îşi schimbă locuinţa, să se prezinte la Poliţie conform programului de supraveghere sau de câte ori sunt chemați, să nu iasă din ţară fără încuviinţarea judecătorului și să nu comunice sau să se apropie de ceilalţi inculpaţi şi martori din dosar.
La jumătatea lunii aprilie, fostul prefect de Buzău Paul Beganu, dar şi prefectul din acel moment, Maria Buleandră, au fost trimişi în judecată, alături de alte zece persoane, de către procurorii DNA, în dosarul retrocedării a peste 5.000 de hectare de pădure din judeţul Buzău.