DECIZIE JURIDICĂ: Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, va fi cercetat sub control judiciar

| 09 mai, 11:03

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, va fi cercetat sub control judiciar, au decis vineri noaptea judecătorii de la Tribunalul Iaşi, o decizie similară fiind luată şi în cazul celorlalte trei femei care au fost reţinute joi de procurorii DNA.

Tribunalul Iaşi a respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă în cazul lui Cristian Adomniţei şi a dispus cercetarea acestuia sub control judiciar, transmite Agerpres.

O decizie asemănătoare a fost luată şi în cazul celorlalte trei femei: Cristina Teodora Jinga - director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, Carmen Irimescu - şef al Serviciului Proiecte şi Parteneriate din CJ Iaşi şi Letiţia Popa, administrator al firmei Laser Co, firmă care a avut încheiat cu CJ Iaşi un parteneriat privind promovarea judeţului.

Joi, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. În dosar, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iaşi au luat aceleaşi măsuri faţă de Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu şi Letiţia Popa, printre acuzaţiile reţinute în sarcina acestora fiind abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, respectiv instigare sau complicitate la această infracţiune.

Potrivit unui comunicat al DNA postat joi pe site-ul instituţiei, în august 2013, la nivelul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ Iaşi a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziţiei prin procedura 'cerere de ofertă' de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi, contractul fiind adjudecat de societatea comercială administrată de Letiţia Popa şi semnat la 27 septembrie 2013.

DNA precizează că durata maximă de execuţie a contractului de servicii era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.

"Pentru ca acest contract să fie atribuit firmei pe care o administra, Letiţia Popa a întocmit şi utilizat documente false, (cv-urile unor angajaţi), pentru a crea aparenţa îndeplinirii criteriilor de admisibilitate şi conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă CJ Iaşi. În acest mod, inculpata Popa i-a determinat, cu intenţie, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăţie şi fără a avea cunoştinţă de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condiţiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerinţelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant şi s-a obţinut un folos necuvenit pentru societatea administrată de aceasta", se arată în comunicat.

DNA menţionează că, potrivit documentaţiei de atribuire, ofertei depuse de societate şi contractului încheiat ulterior, serviciile de tipărire materiale de promovare ar fi trebuit să cuprindă: realizarea (concepţie şi design) a unui catalog de prezentare a judeţului Iaşi în limba română şi în limba engleză, în 1.000 de exemplare, servicii în valoare de 169.000 lei; tipărirea unei broşuri, bilingve, cu proiectele CJ Iaşi, în 1.000 de exemplare (16.700 lei); tipărirea unui calendar de evenimente al judeţului, corespondent anului 2014, în 1.000 de exemplare (8.400 lei); tipărirea unor mape de prezentare a judeţului, în 1.000 de exemplare (8.400 lei); tipărirea unor hărţi turistice, în 5.000 de exemplare (42.000 lei); realizarea unor magneţi, 300 de bucăţi (3.300 lei); realizarea (concepţie şi execuţie) a unui film de prezentare şi imprimarea acestuia în 1.000 de exemplare DVD, însoţite de carcasă (27.000 lei); 2 bucăţi suport broşuri (1.700 lei); 200 stick-uri USB, tip business - card, personalizate (5.960 lei); 2.000 de pixuri metalice şi de plastic, personalizate (18.000 lei); 6.000 de sacoşe de carton şi de plastic, personalizate (29.000 lei); prezentare în format 'Power Point' a proiectelor judeţului, română şi engleză (5.622 lei).

În 19 decembrie 2013, susţin procurorii, între CJ Iaşi şi firma respectivă a fost încheiat un procesul verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea a 11 din cele 16 repere, fără albumele de prezentare, broşurile, DVD-urile cu filmul de prezentare şi machetele cu proiectul conceperii şi design-ului acestora, valoarea celor nepredate fiind, conform contractului, de peste 213.000 lei.

DNA mai precizează că, în decembrie 2014, pentru ca Letiţia Popa să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase şi, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităţilor, Cristina Teodora Jinga, cu intenţie: a determinat, membrii comisiei de recepţie din care făcea parte şi inculpata Irimescu, să semneze un proces verbal antedatat 7 ianuarie 2014, în cuprinsul căruia s-a menţionat, în mod nereal, că fuseseră livrate, la 19 decembrie 2013, şi reperele lipsă; a semnat mai multe documente, activităţi ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu de peste 213.000 lei judeţului Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor în cuantum de 1% pe zi.

"Inculpata Irimescu, cunoscând că reperele respective nu fuseseră livrate autorităţii contractante, a semnat cu bună ştiinţă documentul de efectuare a recepţiei, antedatat, precum şi alte acte. (...) Mai mult, în anul 2015, pentru a ascunde faptele comise şi a împiedica tragerea sa şi a celorlalte persoane implicate la răspundere penală, a semnat centralizatorul intrărilor şi al ieşirilor de materiale de promovare aferente contractului respectiv, în cuprinsul căruia a atestat, în mod nereal, faptul că la 19.12.2013, firma inculpatei Popa livrase toate reperele prevăzute în contract, faptul că 52 albume de prezentare fuseseră distribuite la diverse evenimente şi faptul că, la 11.02.2015, 948 de albume fuseseră restituite societăţii respective", se spune în document.

Sursa citată subliniază că, în 8 martie 2015, Carmen Irimescu le-a ajutat pe Jinga şi o altă persoană, prin punerea la dispoziţie a apartamentului său, să semneze, în condiţii de confidenţialitate, un proces verbal, antedatat 11.02.2015, în cuprinsul căruia s-a atestat, în mod mincinos, restituirea către firmă a celor 948 de albume, în vederea actualizării gratuite a acestora cu date şi fotografii privind Aeroportul Internaţional Iaşi.

DNA susţine că, deşi bunurile nu au fost predate CJ Iaşi decât scriptic, inculpatele Jinga şi Irimescu au efectuat demersuri pentru a crea aparenţa recepţionării tuturor reperelor prevăzute în contract, astfel încât să poată fi efectuată plata către firmă.

"În perioada martie - aprilie 2015, Cristian Adomniţei, cu intenţie directă, le-a ajutat pe inculpatele Jinga şi Irimescu, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală", se arată în comunicat.

Anchetatorii au constatat că, în acest sens, în contextul unei misiuni de audit declanşate cu privire la executarea acestui contract, şeful CJ Iaşi a efectuat demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparenţa că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv că cele 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate şi să creeze timpul necesar pentru ca societatea să le realizeze şi să le predea efectiv.

"Aceste demersuri s-au concretizat prin exercitarea de către Adomniţei a unor acte de intimidare îndreptate împotriva auditorilor pe care i-a pus în ipostaze umilitoare, reproşându-le modalitatea de efectuare a auditului, precum şi faptul că s-au deplasat la sediul firmei administrate de Popa fără aprobarea sa. Inculpatul a refuzat să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la frauda comisă, deşi i s-a adus la cunoştinţă, în mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia şi i s-a solicitat, în mod expres, să sesizeze organele. În schimb, acesta a preferat să se implice activ în acoperirea cu acte false a faptelor comise", mai susţin procurorii.

DNA menţionează că, în martie 2015, Adomniţei a semnat un proces verbal, datat 11 februarie 2015, prin care atesta, în mod mincinos, faptul că la data respectivă cele 948 de albume de prezentare au fost restituite societăţii. El este acuzat că a refuzat să avizeze formularul de constatare şi raportare a iregularităţilor întocmit de Serviciul Audit Public Intern şi le-a solicitat expres auditorilor să modifice constatările din cuprinsul acestui document, precizându-le totodată să întocmească un altul, cu acelaşi număr de înregistrare, care să nu conţină referiri la acel prejudiciu, în cuantumul respectiv.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 mai, 11:51
stefan
Va puteti depasi frica de esec, mergand cu incredere actionand ca si cum ar fi imposibil sa esuati. Cautam urgent colaboratori part-time care vor sa castige bani in timpul liber intr-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract cu comision, Pentru mai multe detalii, trimiteti mesajul ''PROIECT'' la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ