DAN ȘOVA îi cere socoteală lui Klaus Iohannis în legătură cu prezența sa la GRIVCO
Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, susţine că liderul PNL, Klaus Iohannis, 'minte' în ceea ce priveşte prezenţa sa la Grivco.
El spune că Iohannis trebuie să explice urgent 'minciuna' că nu a fost la Grivco şi întâlnirile sale cu preşedintele Traian Băsescu.
'Am luat astăzi act de apariţia unor declaraţii clare, ale unui om care a fost acolo, declaraţii conform cărora domnul Iohannis a minţit că nu a fost la Grivco. Domnul Iohannis trebuie să îşi explice imediat această minciună, la fel cum trebuie să explice contactele sale cu domnul Băsescu, din ultimii ani, dar mai ales din ultimele săptămâni', susţine Şova într-o declaraţie remisă duminică Agerpres.
El arată că maşina lui Iohannis ar fi fost văzută în faţa reşedinţei preşedintelui Băsescu şi că ar exista evenimente documentate la care cei doi au fost împreună, discuţii între cei doi confirmate din diverse surse.
'Să nu uităm că Traian Băsescu nu a negat întâlnirea cu Iohannis. De asemenea, au vorbit la telefon după 2008 despre proiecte comune, între timp Iohannis a mai şi fost decorat de preşedinte, au fost la evenimente publice unde au stat unul alături de altul. Şi asta, doar ce este fără urmă de îndoială', indică social-democratul.
Şova spune că Iohannis minte în cazul prezenţei sale la Grivco.
'Eram sigur că domnul Iohannis minte privind prezenţa sa la Grivco, iar apariţia dovezilor minciunii sale era doar o chestiune de timp. De altfel, dacă Iohannis nu ar fi fost la Grivco, normal ar fi fost să dezmintă în momentele în care Traian Băsescu îl eticheta drept 'premierul Grivco'', conchide purtătorul de cuvânt al PSD.