Daniel Constantin: Cred că strategia lui Antonescu e profund greşită

| 18 noi, 2013

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a calificat luni drept regretabil faptul că se încearcă acumularea de capital politic prin declaraţii nedrepte împotriva partenerilor din USL, susţinând că "strategia" liderului PNL, Crin Antonescu, e "profund greşită".

"Este regretabil că se încearcă acumularea de capital politic prin declaraţii îndreptate împotriva partenerilor din USL. În calitate de preşedinte al Partidului Conservator, consider că singura soluţie certă de creştere politică pentru USL sau pentru lideri ai USL este focalizarea pe agenda cetăţeanului şi pe obiectivele asumate de USL în plan guvernamental. Cred cu tărie că strategia domnului Antonescu e profund greşită", a punctat preşedintele PC într-o declaraţie citată de Agerpres.

El a subliniat că există o relaţie foarte bună între el şi premierul Victor Ponta, pentru că acesta a înţeles importanţa agriculturii româneşti şi a oferit constant sprijin pentru atingerea obiectivelor asumate prin programul de guvernare la acest capitol.

"Personal, îmi doresc ca dl. Antonescu să iasă din spirala confruntării şi să trateze Partidul Conservator cu respectul cuvenit unui partener care a sprijinit permanent şi fără ezitări obiectivele asumate de USL", a spus ministrul Agriculturii.

Liderul liberal Crin Antonescu a afirmat luni că preşedintele PC este doar un subordonat al lui premierului Victor Ponta.

"Eu nu am fost niciodată într-o relaţie aşa cum v-aţi imaginat-o dumneavoastră, aşa cum spun o sumedenie de jurnalişti propagandişti, ce mai sunt ei, au tot trâmbiţat-o. Am avut o relaţie normală. Domnul Dan Voiculescu a fost o prezenţă destul de rară, cred că la două-trei şedinţe ale Uniunii Social Liberale în tot acest interval de doi ani. Relaţiile de facto şi de iure au fost întreţinute cu preşedintele acestui partid, domnul Daniel Constantin. (...) Preşedintele Partidului Conservator este doar un subordonat al domnului Victor Ponta şi atunci este normal să discut cu domnul Victor Ponta", a spus Antonescu.

El a completat că Alianţa de Centru Dreapta nu mai există de mult, iar protocolul ACD nu a fost rupt urmând să se vadă care sunt consecinţele juridice, deoarece PNL nu doreşte să prejudicieze USL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a atacat dur Partidul Conservator şi a subliniat că relaţia cu partidul fondat de Dan Voiculescu nu mai există.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

9 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 noi, 2013
Catalin Musatescu
Voiculescu decide
E gresita doar daca decide Voiculescu ca e gresita. Constantin sa-si vada de combinatiile lui cu Ponta si sa lase politica pentru oamenii capabili.
19 noi, 2013
kevall
da
constantin are dreptate dar antonescu va reveni la decizii mai bune in ceea ce priveste relatia sa cu alianta deci nu trebuie sa se bata moneda chiar asa de defectuos acum.situatia va ramane sub control.
18 noi, 2013
PETRUS
Constantin are dreptate
Constantin are perfecta dreptate cand face referire la declaratiile lui Antonescu. Antonescu nu trebuie sa uite ca dusmanul nr.1 al lui este infractorul turnator Basescu.
19 noi, 2013
CosmiX
parere
da, dar sunt curios ce l-a determinat sa adopte aceasta atitudine gresita. nu cumva si-a bagat coada basescu pentru a influenta ascensiunea aliantei? tradatorul de la cotroceni simte ca i se apropie sfarsitul si incearca orice pentru a iesi bine din tot acest cosmar pe care l-a creeat

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ