Dar dacă Antonescu i-a copt ceva lui Iohannis?

Echipa aparent perfect funcțională dintre Crin Antonescu și Klaus Iohannis, pe care am văzut-o la treabă când au dinamitat USL, și-a dezvăluit ulterior hibele, nu puține.

Este clar că trișorul Antonescu a fost la rândul său trișat, dovadă stă momentul de ezitare mărturisit de Antonescu atunci când, imediat după anunțarea rezultatului electoral dezastruos din 25 mai, Klaus Iohannis a făcut un neașteptat pas în spate, lăsându-și șeful descoperit.

Probabil în acel moment au ieșit la iveală fără dubii interesele subterane ale numprului doi din PNL. Crin Antonescu s-a lăudat presei că i-ar fi ”trecut” și că s-a redresat, o exagerare evidentă dacă privim evoluția ulterioară în care fostul lider PNL pare că a fost aproape constrâns să renunțe la puterea de care s-a cramponat atât de tare până în acel moment.

Rapiditatea cu care Iohannis i-a ocupat nu numai locul ci și poziția dominantă în camarila de adulatori care până mai deunăzi îi apărau spatele lui Antonescu dovedește că mișcarea abruptă făcută de Iohannis n-a fost întâmplătoare: am fost martorii unei suprinzătoare lovituri de palat ce a condus la preluarea PNL.

Asigurarea interimatului este doar un pretext cusut cu ață albă. Având în vedere că – precum bine zice senatorul Ioan Ghișe – conducerea interimară nu poate avea, conform statutului, decât rolul organizării Congresului și nicidecum nu poate trasa direcții și schimba strategia sau orientarea politică , iar Congresul s-a preconizat să aibă loc cât mai curând, putem realiza că în mod surprinzător că un interimat corect ar fi putut și trebuit să fie asigurat doar de ... Mircea Ionescu Quintus.

Ce a făcut Iohannis a fost doar rapiditatea precaută a celui care se așează în scaunul abia eliberat, de teamă să nu-i ocupe altcineva locul. Mai mult, se perpetuează fără explicații situația incredibilă în care partidul nu este consultat, deși schimbările se succed cu repeziciune. În ritmul acesta, există temerea ca până la Congres situația să scape definitiv de sub control iar consultarea membrilor partidului să fie una pur formală.

Dar să revenim la Antonescu. De ce nu a luptat colericul personaj, care obișnuia să facă criză și spectacol de orgolii rănită pentru sfidări incomparabil mai mici? Analistul politic Radu Tudor consideră că liderul demisionar nu și-a jucat ultima carte și că însăși demisia ar fi o schemă ce nu trebuie luată ad literam.

Cațavencul Patrick André de Hillerin atrăgea atenția la rândul său pe Facebook că toată lumea uită să o ia în considerare pe europarlamentara Adina Vălean, care ar mai avea un cuvânt important de spus în această privință.

Este posibil ca rapiditatea saltului în spate executat de Antonescu să nu fie expresia docilității ci mai degrabă o capcană, destinată să-l dezechilibreze pe grăbitul Iohannis, exact ca la judo. Însăși hățișul discuțiilor și aranjamentelor pe care le-a ”moștenit” sibianul de la fostul său șef, unele angajamente ascunse, pot transforma marșul triumfal al ”tancului nemțesc Klaus” într-o cursă cu prea multe obstacole pentru cineva atât de imprudent încât să confunde charisma cu experiența...