Trădarea liberală de la centru se plătește din greu prin provincie
Un primar, de exemplu, rareori are timp de politici înalte, de intrigi veninoase și schimbări de macaz politic cu atât mai puțin. Nici nu are timp și nici nu ar putea să le explice oamenilor din localitatea sa, mulți dintre care îi cunoaște din copilărie, de ce năpârlește partidul votat ieri, de ce se aliază tocmai cu cei care le-au tăiat pensiile, salariile sau au închis dispensarul comunal.
Domnii cu manșete albe și costume elegante, de la oraș, nu au idee ce furtună se iscă prin provincie din orice boare de intrigă de la centru. Când în București a început să sufle vânticelul otrăvit al trădării USL, sub liberalii din provincie se zguduiau scaunele. Nu-i deloc drept ce și mai ales cum se întâmplă, dar aceasta este realitatea, de când au fost alegeri libere în țara asta.
În capul primarilor, șefilor de consilii, consilierilor municipali se sparg toate intrigile savante ”de la centru”, cu atât mai frustrant cu cât cei care suferă și plătesc, cei care pierd adeseori pe nedrept încrederea oamenilor sunt și aceiași care duc greul.
Un primar, de exemplu, rareori are timp de politici înalte, de intrigi veninoase și schimbări de macaz politic cu atât mai puțin. Nici nu are timp și nici nu ar putea să le explice oamenilor din localitatea sa, mulți dintre care îi cunoaște din copilărie, de ce năpârlește partidul votat ieri, de ce se aliază tocmai cu cei care le-au tăiat pensiile, salariile sau au închis dispensarul comunal.
Ce să mai zică și bietul om, când a făcut campanie așa cum a știut și s-a priceput, povestindu-le oamenilor ceea ce oricum vedeau cu toții și anume că nu complex sportiv au ei nevoie în comună, nu piscină olimpică ci mai degrabă canalizare sau un acoperiș pe școala cam dărăpănată și cu closet în fundul curții.
Acum trebuie să pună capul în pământ și să le explice acelorași oameni care-s rațiunile pentru care se construiesc noi majorități, care dacă vor rămâne, adio acoperiș pe școală, se va prelua terenul terenul de fotbal care-i atât de înclinat că nici porțile nu stau drepte.
Până la urmă, omul sfințește locul și , dacă a făcut treabă bună acasă la el și le mai și zice sincer oamenilor ce crede despre ”nebunii din București”, oamenii îl vor înțelege și nu-l vor băga în aceeiași oală. Dar nici nu vor mai ieși cu mic cu mare la vot, indiferent ce ”materiale” îi vor trimite primarului acei moftangii elitiști de la oraș.
Ușor, ușor despre vot nici nu se va mai vorbi altfel decât cel mult ca despre un rău necesar, precum împrăștiatul bălegarului cel puturos pe câmp. Iar primarul va face singurul lucru rezonabil, ca să nu-i cedeze nervii, ori de câte ori oamenii îl vor întreba ce mai face partidul și dacă mai nou este de dreapta sau de stânga, zâmbind mucalit de sub borul pălăriei. Va pretexta că nici el nu știe și nu înțelege ce-s alea ALDE și PPE, iar la următorul scrutin electoral își va uita încă din zori telefonul acasă... C-așa e-n tenis.
Ştirile orei
"ciocoii" PSD sunt pe cale sa se imbratiseze cu Partidul Poporului...
senzational si in direct...
asteptam reactia lui Palada...B.Teodorescu si de ce nu,Mihai Viteazul,adica Zgonea ,fost la CFR