De ce Băsescu şi ai lui ar trebui să tacă pe tema fondurilor europene

Acordul reprezintă viziunea strategică a Bucureştiului în legătură cu domeniile în care va fi prioritizată atragerea de fonduri europene, în funcţie de interesele investiţionale ale ţării. În esenţă, Acordul reprezintă viziunea României despre cum trebuie cheltuite cele 39 de miliarde de euro pe care Uniunea Europeană i le-a alocat ţării noastre în exerciţiul bugetar 2014-2020.

Anunţul vine după mai multe luni în care preşedintele Traian Băsescu şi apropiaţii acestuia au criticat în constant modul în care Ministerul Fondurilor Europene s-a mişcat în problema elaborării Acordului. Desigur, pentru aceşti critici nu a contat aproape deloc că, încă de la jumătatea anului trecut, MFE a fost implicat în dezbateri cu autorităţile europene pe tema Acordului şi că este vorba despre un proiect extrem de complex. Cu toate astea, criticii actualei puteri ar fi trebuit să aibă în vedere şi un alt fapt în ceea ce priveşte banii alocaţi României în perioada 2014-2020, şi anume acela că suma a fost negociată în primul rând de Traian Băsescu.

În exerciţiul bugetar multianual care a început la 1 ianuarie 2014, României îi sunt alocate 39 de miliarde de euro, dintre care 21,4 miliarde reprezintă fondurile pe care ţara noastră le poate accesa prin programele de coeziune. În termeni absoluţi, suma poate părea impresionantă la prima vedere, dar dacă o privim relativ, atunci lucrurile se schimbă. Raportat la numărul de locuitori, bugetul de coeziune rezervat României este cel mai mic în rândul statelor intrate în UE după 2004. Dacă alocarea medie a banilor se ridică în cazul Slovaciei de 2200 de euro pe cap de locuitor, în cazul Ungariei la 2000 de euro sau în cazul Poloniei la 1900 de euro, valoarea medie a fondurilor de coeziune este în cazul României la aproximativ 1000 de euro pe cap de locuitor.

Această cifră este în primul rând rezultatul modului în care preşedintele Traian Băsescu a negociat suma finală care i-a fost alocată României. În februarie 2013, când România a încheiat efectiv negocierile cu UE în legătură cu bugetul, Traian Băsescu declara triumfalist că şi-a făcut datoria la Consiliul European în care s-au stabilit sumele finale pentru 2014-2020. Ceea ce a uitat atunci să spună era că iniţial Comisia propusese o sumă de 48 de miliarde de euro şi că 9 miliarde au fost pierdute în urma negocierilor conduse chiar de domnia sa.

Altfel spus, Traian Băsescu nu a reușit să obţină nimic în plus faţă de ce se negociase în Consiliul European din toamna lui 2012, deşi putea să încerce acest lucru. Diferenţa între cele două momente, toamna lui 2012 şi a doua lună a lui 2013, este importantă, deoarece în acest interval România îşi îmbunătăţise substanţial situaţia în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene.

Atunci când, în urmă cu trei ani s-a pus problema alocărilor de fonduri pentru 2014-2020, autorităţile de la Bruxelles s-au uitat în primul rând la capacitatea de absorbţie a statelor membre. Au existat chiar voci care afirmau că acele ţări membre care nu au reuşit să atingă anumite praguri de absorbţie să fie drastic penalizate sub forma scăderii fondurilor alocate în exerciţiul financiar ce urma să înceapă la 1 ianuarie 2014. Iar România, ca urmare a lipsei de performaţă în domeniu a guvernărilor girate de Traian Băsescu, ar fi putut pierde câteva miliarde bune, dacă eforturile cabinetelor conduse de Victor Ponta nu ar fi condus la schimbarea radicală a situației.

În aproape toată perioada 2007-2012, responsabilitatea centralizării atragerii de fondurilor europene şi a elaborării de strategii pe acest domeniu a aparţinut aproape exclusiv de miniştrii PDL. De la Ministrul integrării europene, la şefia căruia s-a aflat Anca Boagiu, şi până la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus de Elena Udrea, democrat-liberalii au fost cei care au păstorit absorbţia banilor europeni.

Iar modul în care PDL s-a achitat de sarcină a fost dezastruos, dovadă suspendarea de către reprezentanţii Comisiei Europene a mai multor axe de finanţare, care au trebuit să fie apoi deblocate de către cabinetele conduse de către Victor Ponta, pentru ca absorbția banilor europeni să poată fi reluată.

Dar elementul care pune însă cel mai bine în evidență diferența dintre situația din domeniul fondurilor europene înregistrată în perioada guvernărilor PDL-iste, girate de Traian Băsescu, și cea din perioada cabinetelor USL este cel statistic. Astfel, deși România a încheiat exerciţiul bugetar 2017-2014 cu o rată totală de absorbţie 26,49%, când USL-ul a ajuns la putere, în luna mai a anului 2012, procentul era de doar 8,53%. Cu alte cuvinte performanţele reale în ceea ce priveşte atragerea banilor de la UE au aparţinut guvernului Ponta, care a reuşit să mărească de patru ori rata de absorbţie.

După aceste performanţe negative şi după ce a făcut în legătură cu banii de la UE pentru anii următori, Traian Băsescu şi ai lui nu mai au niciun drept să critice cabinetul pe subiectul fondurilor europene. Guvernul condus de Victor Ponta a demonstrat că știe ce trebuie făcut pentru ca România să poată să valorifice cu adevărat șansa banilor europeni, iar Acordul de parteneriat pentru următorii șase ani pornește din punctul de vedere al sistemului de gestiune ce va fi implementat de la premise cât se poate de pozitive. Din păcate însă, nu același lucru îl putem spune și în privința sumelor alocate, acolo unde ”marele negociator” Traian Băsescu a reușit să facă mai mult rău decât bine.