Eugen Teodorovici: În 2014, vom continua simplificarea sistemului privind fondurile europene
Ministerul Fondurilor Europene va sprijini, în 2014, atragerea tinerilor în structurile europene încă de pe băncile facultăţilor de profil, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Eugen Teodorovici.
"Noi, la Ministerul Fondurilor Europene, vom sprijini în 2014 atragerea de tineri în tot ceea ce înseamnă structuri europene, chiar din anii terminali, cooptarea lor în sistem încă de pe băncile facultăţilor, desigur, de la cele de profil. Sperăm că, astfel, acel suflu de care avem nevoie pentru o schimbare în bine să fie parte a sistemului", a spus Teodorovici, conform Agerpres.
Referindu-se la proiectele lansate miercuri de Ministerul Muncii şi cofinanţate din fonduri europene, acesta a arătat că este vorba despre 'o nouă generaţie de proiecte care încep implementarea într-un sistem mai simplu, mai simplificat, faţă de ceea ce a fost în trecut'.
'În 2014, vom continua simplificarea sistemului, astfel încât acele probleme din trecut, legate de plăţi, întârzieri şi blocaje în implementare să fie eliminate pentru ca beneficiarii să se ocupe strict de atingerea obiectivelor şi indicatorilor propuşi', a afirmat ministrul Fondurilor Europene.
Acesta a adăugat că, până în prezent, prin proiectele dedicate tranziţiei de la şcoală la viaţa activă şi finanţate prin Fondul Social European, sunt sprijiniţi 135.000 de tineri. Totodată, circa 30% dintre şomerii finanţaţi prin proiecte europene au fost tineri.
Miercuri, Ministerul Muncii a lansat două proiecte - pilot 'Garanţii pentru tineri' şi 'Investiţia în tineri, investiţia în viitorul nostru', cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial 'Dezvoltarea Resurselor Umane' (POSDRU), care urmăresc creşterea ratei de ocupare în rândul tinerilor sub 25 de ani.
Proiectul - pilot 'Garanţii pentru tineri!' se derulează în parteneriat cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Asociaţia Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România şi Blocul Naţional Sindical. Cu un buget de 18.655.122,97 lei, acesta acoperă regiunile de dezvoltare Bucureşti - Ilfov, Sud - Vest Oltenia, Sud Muntenia şi Sud - Est.
Proiectul-pilot 'Investiţia în tineri, investiţia în viitorul nostru!' este implementat în parteneriat cu compania BPI Management Consulting România, Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială ASSOC din Baia Mare şi Fundaţia Ecologică Green din Iaşi, acoperind regiunile de dezvoltare Nord-Est, Nord-Vest, Centru şi Vest. Bugetul alocat este de 19.583.380 lei.