De unde își trage legitimitatea PPDD

Dar cei care fac aceste speculații știu foarte bine acest lucru, cum foarte bine știu și că este un nonsens major să le reproșezi social-democraților că fac alianțe punctuale cu adversarii din 2012, în condițiile în care au fost părăsiți de aliații care au preferat să atace guvernarea USL, în loc s-o sprijine. Să remarcăm și că este mult mai rezonabilă colaborarea PSD – PPDD decât cea dintre PNL-PDL. PPDD nu a atacat niciodată de pe poziții diametral opuse alianța USL, discursul lor a fost și a rămas profund-antibăsist. PPDD și Dan Diaconescu insistau în 2012 că argumentele anti-Băsescu ale USL nu sunt sincere și nu vor fi urmate până la capăt, fiind doar o modalitate de atragere a electoratului. Din păcate acest lucru s-a dovedit cât se poate de adevărat, dar din perspectiva PNL, nu a PSD. Strict din acest punct de vedere, apropierea PSD de PPDD este cât se poate de logică. În urma crizei politice care a destrămat USL, s-a dovedit cu peste de măsură cine este și cine nu este anti-băsist în politica autohtonă.

Dimpotrivă, în cazul fuziunii preconizate între PNL și PDL, avem de-a face cu partide profund antagoniste până de curând. Discursul lor este coroziv și ireconciliabil: în timp ce PNL se dorea perceput ca vârful de lance al luptei anti-Băsescu, chiar mai mult decât PSD, formațiune căreia îi reproșa periodic o anumită moderație, PDL era și a rămas reprezentantul politic al regimului Băsescu. Nu numai că partidul lui Blaga reunește toate somitățile care au condus țara din punct de vedere executiv și legislativ, până în 2012, dar, extrem de important, au refuzat cu obstinație să se dezică de binomul toxic Boc-Băsescu, cu toate discuțiile în contradictoriu. Cât timp Băsescu s-a exprimat umoral și extrem de violent la adresa PDL, formațiunea condusă de Blaga a refuzat să ridice mănușa, rămânând astfel ancorată în percepția opiniei publice ca ”partidul lui Băsescu”.

Ori lupta politică începută de PNL încă din 2011, alături de PSD și care a dus la înfrângerea și eliminarea de la guvernare a PDL în 2012 nu a s-a purtat în limitele a ceea ce am putea numi (cu gândul la PPDD) discurs politic. Lupta dusă de USL cu PDL nu a fost wrestling, a produs prejudicii reciproc și a fost necesară temperarea acesteia din exteriorul țării, prin intervenția greu de uitat sau de ignorat a autorităților de la Bruxelles. Conform europarlamentarilor PDL, inclusiv actualii lor parteneri dădeau în 2012 lovituri de stat în România!

Cum se poate atunci compara colaborarea fortuită, determinată în principiu tot de PNL, dintre PSD și PPDD cu cea dintre Antonescu-Iohannis-Blaga? Nicicum. Iar ca o mențiune de final, formațiunea PPDD pe care criticii liberali o taxează drept populistă și o desconsideră în accese virulente de pretinsă superioritate, rămâne totuși un partid onorabil, în sensul în care a rămas constant alături de propriul electorat și nu contrazice azi principiile care i-au adus voturi și locuri în Parlament, ieri. O descriere care încet, încet nu se mai justifică în cazul PNL...