Declarațiile politice cu privire la Justiție sunt o practică democratică

Ceea ce vor mașinăriile de propagandă din România să transmită opiniei publice este că orice om politic sau personalitate publică ce își exprimă o opinie în legătură cu decizii ale justiției este în mod automat condamnată pentru atac asupra statului de drept. Acest mod de gândire este rezultatul politicilor absurde promovate de personalități precum Monica Macovei, Daniel Morar și Cătălin Predoiu, care au avut grijă să protejeze apropiații președintelui Traian Băsescu de “mâna lungă a legii”, asmuțind în același timp presa fidelă spre oponenții politici.

În realitate, există un număr semnificativ de cazuri în care un politician poate face referiri de bun simț privind evoluția sistemului juridic și viciile inerente. Regula de bază este, în toate aceste situații, respectarea separării puterilor în stat, evitarea oricăror acțiuni sau declarații care ar putea afecta o anchetă în desfășurare sau o decizie care nu este definitivă și, desigur, ingerințele în justiție.

Un exemplu deja de notorietate al unei acțiuni de intervenție directă asupra libertății unui actor judiciar este telefonul dat de președintele Traian Băsescu procurorului general al României, Tiberiu Nițu. Spunându-i acestuia că o anumită decizie “nu este bună”, președintele a acționat în mod abuziv și în afara atribuțiilor prevăzute de lege, încercând să determine prelungirea mandatului procurorului Lucian Papici, cunoscut ca fiind un apropiat al regimului Băsescu.

Totuși, într-un stat democratic, nu orice declarație politică poate fi interpretată ca fiind un atac la adresa justiției, pentru că activitatea judecătorilor și procurorilor trebuie să se bazeze în primul rând pe respectarea literei și spiritului legii, nu pe cuvinte rostite la televizor.

Un exemplu extrem de relevant pentru o astfel de practică acceptabilă este declarația făcută de președintele SUA, Barack Obama, în cadrul discursului său din 27 ianuarie despre Starea Uniunii, prin care a criticat decizia Curții Supreme privind renunţarea la limitările impuse finanţării de către companiile private a campaniilor electorale.

Obama a spus la cea dată că decizia Curții Supreme „deschide calea unei cantităţi nelimitate de bani din partea grupurilor de influenţă către democraţia noastră”, adăugând că nu își poate imagina “ce ar putea fi mai dăunător pentru interesul public”.

Dacă această declarație ar fi fost făcută de un lider politic din România la adresa Curții Constituționale, cu siguranță spațiul media ar fi explodat cu Breaking News-uri care ar distrus o carieră politică. Din fericire, americanii au maturitatea necesară pentru a analiza o astfel de opinie în context și cu luciditate.

Adevărul este că americanii, spre deosebire de unii români (a se vedea acțiunile europarlamentarului Monica Macovei din Parlamentul European în contextul referendumului din 2012), nu își detestă țara suficient de mult încât să o submineze în mod voluntar pe plan internațional. Dar strategia adoptată de Traian Băsescu, prin care a impus tema atacului la independența justiției și prin care arată cu degetul către oponenții politici, este una autodistructivă.

În primul rând, despre ce independeță a justiției putem vorbi atunci când Președintele este cel care numește membri ai Curții Constituționale, președintele ICCJ, șeful Parchetului General și șeful DNA, având totodată imunitate absolută în fața legii? De altfel, președintele este singurul politician din România care are parte de un astfel de tratament preferențial în fața justiției.

Așadar, atunci când auzim o declarație de genul “condamnarea lui Adrian Năstase s-a făcut pe criterii politice”, în condițiile în care s-a dat o decizie definitivă și irevocabilă de către completul de judecători, poate ar fi bine să ne gândim că aceste cuvinte nu mai pot influența în niciun fel (cu siguranță nu în bine) soarta fostului prim-ministru al României și nici nu pot determina judecătorii să acționeze într-un mod ilegal.

Într-un stat democratic, cum trebuie să fie România, declarațiile politice nu trebuie să fie un lux de care poate beneficia doar Președintele. În final cu toții trebuie să fim egali în fața legii – chiar și reprezentanții sistemului juridic, care au datoria de a aplica legea.

De asemenea, trebuie să fim capabili să facem diferența dintre “adevărul” unor publicații sau televiziuni și realitatea instituțională. Culmea, în timp ce mulți jurnaliști acuză presiune asupra DNA, ANI sau CSM, Comisia Europeană, prin raportul MCV, a subliniat că nu poate fi vorba despre o intervenție a politicului în justiție – dimpotrivă, instituțiile juridice sunt foarte bine finanțate și susținute în lupta lor împotriva corupției.