Cine dăunează de fapt imaginii Justiţiei

În primele săptămâni ale anului 2014, ca de altfel şi la finalul anului 2013, tema aşa-ziselor ingerinţe în justiţie din zona politicului precum şi acuzaţiile referitoare la periclitarea statului de drept au ţinut prima pagină a ziarelor şi s-au aflat în prim-planul tuturor televiziunilor. Tema a fost întoarsă pe toate părţile, iar Traian Băsescu şi cei din cercul său au încercat din răsputeri să genereze o falsă agendă cu privire la asuprirea justiţiei. Desigur, şeful statului nu s-a limitat în a aduce justiţia pe terenul confruntărilor politice, ci a supralicitat. Adică a exportat tema justiţiei, prin interpretări şi atacuri care au vulnerabilizat imaginea României în percepţia partenerilor occidentali.

În timp ce preşedintele Băsescu a pus România într-o situaţie jenantă în plan extern, în ţară apar tot mai multe dovezi care arată, de fapt, unde sunt adevăratele derapaje şi ce anume dăunează grav credibilităţii sistemului judiciar autohton.

Unul dintre episoadele care au adus grave prejudicii imaginii justiţiei din România este cel relatat de cotidianul “Gândul” şi care subliniază încrengăturile dintre magistraţi şi interlopi. Astfel, şeful Parchetului Tribunalului din Slobozia, Cristian Hristescu, anchetat de DNA pentru corupţie, este suspectat că oferea protecţie unor interlopi. În 2010, Cristian Hristescu a fost filmat la o petrecere unde interlopul Victor Dinescu, zis Vivi Cămătaru, îi făcea dedicaţii.

Pentru ca sistemul de justiţie să recupereze terenul pierdut la capitolul credibilitate, este esenţial ca acesta să se auto-regleze din interior. Desigur, cazul procurorului Hristescu nu este singular, ci face parte dintr-o serie lungă de episoade care au erodat puternic temelia sistemului judiciar din România. Cazuri de judecători corupţi care iau şpagă sau de procurori care instrumentează dosarele în dispreţ faţă de lege şi-au pus serios amprenta asupra credibilităţii justiţiei. Stoparea fenomenului este fundamentală nu doar pentru percepţia negativizantă în ansamblu asupra sistemului judiciar, ci mai ales pentru a reda încrederea oamenilor în actul de dreptate.

Din păcate, acest acest gen de imagini în care sunt portretizaţi şefi ai parchetelor care petrec laolaltă cu interlopii reprezintă în realitate principala cauză a lipsei de încredere în justiţie pentru românii de rând. Acesta este nucleul putred asupra căruia CSM este dator să acţioneze pentru a stopa derapajele şi pentru a corecta anomaliile din sistem.

Fiindcă justiţia coruptă nu reprezintă o temă abstractă care mai apare din când în când în evaluările Comisiei Europene, ci o realitate cu care se confruntă cetăţenii obişnuiţi în procese îndelungate în care primesc verdicte aberante care nu au nimic în comun cu domnia legii şi cu dreptatea. Când aceste cazuri vor fi eradicate, când magistraţii nu vor mai fraterniza cu justiţiabilii, atunci justiţia din România va fi cu adevărat credibilă şi pentru cetăţenii români, şi pentru oficialii europeni.